Mare atenție unde vă faceți analizele! Puteți fi înșelați. Experimentul care va șoca România

in Sanatate

Mare atenție români! Există centre medicale unde siguranța pacientului nu este respectată, iar rezultatele probelor pot fi modificate.

Angajații Casei Naționale de Sănătate verifică numai hârtiile, nicidecum condițiile de recoltare, stocare și transport. De asemenea, nici angajații direcțiilor de sănătate publică nu se implică mai mult.

Un inspector Pro a însoțit un pacient la analize, iar în urma neregulilor descoperite, două clinici s-au ales cu activitatea suspendată.

Din cele peste 4.000 de laboratoare existente 70 la sută NU au contract cu statul. Multe nu respectă normele de igienă şi nici protocoalele medicale. Şi astfel e pusă în pericol siguranţa pacientului.

Un pacient a acceptat să participe la un experiment propus de Inspectorul PRO. Omul a testat, pe pielea lui, normele de igienă şi calitatea rezultatelor analizelor din 3 laboratoare medicale. Centrele au fost selectate din rândul celor reclamate de bolnavi, la Asociaţia Pentru Protecţia Pacienţilor.

Un laborator de analize indica faptul că pacientul avea hepatita C, iar alt laborator indica faptul că pacientul era sănătos.

În primul punct de recoltare, asistenta îi sparge venele pacientului, iar sângele curge pe jos. Aceasta șterge mâna pacientului cu vată, apoi cu același tampon, curăță gresie. 

La vederea imaginilor care descriu încălcarea normelor de igienă și siguranță la recoltare, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, s-a îngrozit. Aceasta a trimis de urgență Direcția de Sănătate Publică în control. Două dintre clinici s-au ales cu amenzi și suspendarea temporară a activității.

“Nu se respectă nimic aici. Probabil că în afară de a nimeri vena cu acul nu se respectă absolut nimic, modul în care e pus pacientul, modul în care se face recoltarea. Nu poate fi DSP-ul în fiecare zi în laborator, în spital. Până la urmă trebuie să fim şi noi responsabili.”, scrie Sorina Pintea.

Reprezentanta unei firme care testează componența laboratoarelor medicale susține că 20% dintre probele pe care le supune evaluării nu trec testul și că parametrii diferiţi ai analizelor pot fi puşi pe seama unui set întreg de factori: recoltare, transport, manevrare şi calibrare a aparatelor.

Potrivit legii, toate laboratoarele ar trebui să facă, o dată la 8 ore, un control intern al calităţii. Iar în ceea ce priveşte siguranţa analizelor e nevoie de verificări anuale. În cazul centrelor care au contract cu casa sunt obligatorii chiar 4 astfel de evaluări pe an, scrie Pro Tv.