Press "Enter" to skip to content

Liderul de la Kremlin a ordonat retragerea trupelor ruse din Siria

Președintele rus Vladimir Putin, împreună cu ministru rus al Apărăii, generalul Serghei Șoigu, și comandatul trupelor ruse în Siria, generalul Serghei Surovikin, s-au întâlnit în cursul unei vizite efectuate luni la baza aeriană Hmeymim din Siria cu președintele sirian Bashar al-Assad.
Liderul de la Kremlin a declarat în cursul vizitei:”În aproape doi ani, forțele armate ruse, în colaborare cu armata siriană, i-au distrus în mare parte pe teroriștii internaționali. În consecință, am luat decizia de a trimite înapoi în Rusia cea mai mare parte a contingentului militar rus desfășurat în Siria”.
Președintele Rusiei, care miercurea trecută a anunțat înfrângerea totală a grupării jihadiste Statul Islamic în Siria, a declarat că Rusia va menține „în permanență” trupe la baza aeriană Hmeymim din provincia Latakia și la baza navală Tartus, aflate ambele în partea de vest a Siriei.
Bilanțul a șase ani de revolte reprimate violent și al unui conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției moderate și grupările teroriste, este de peste 340.000 de morți.
Rusia a intervenit timp de 2 ani direct în conflictul sirian, de partea regimului lui Bashar al-Assad, și împreună cu Damascul, și-au îndeplinit obiectivul de a distruge rețeaua teroristă Stat Islamic. Totodată, participarea directă a Rusiei a schimbat cursul războiului, dând posibilitatea forțelor loiale lui Assad să câștige victorii importante împotriva extremiștilor și opoziției moderate.

 

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO