Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Klaus Iohannis a semnat! Acești românii pot ieşi mai repede la pensie

in ExtraNews

Preşedintele a semnat astăzi un decret prin care românii pot ieşi mai devreme la pensie. Despre ce decrete este vorba vezi în articolul de mai jos. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat joi, 16 noiembrie a.c., următorul decret:

Potrivit legii, “persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracției și prelucrării minereurilor neferoase cu conținut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, a pulberilor metalice și/sau de cocs metalurgic, precum și a emisiilor de amoniac și derivate, respectiv Baia Mare, Copșa Mică, Zlatna, Târgu Mureș, Slatina, Turnu Măgurele și Râmnicu Vâlcea pe o rază de 8 km în jurul acestor localități, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4).”

Alte decrete semnate
Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; Decret privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Convenţiei între România şi Bosnia şi Herţegovina pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la Sarajevo, la 6 decembrie 2016;

Decret pentru supunerea spre adoptare Parlamentului a aderării României la Protocolul referitor la privilegiile şi imunităţile Autorităţii Internaţionale privind Spaţiile Submarine, adoptat la Kingston, la 27 martie 1998, care a intrat în vigoare la 31 mai 2003; Decret pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea art. 3 din Legea nr. 307/2013 pentru ratificarea Convenţiei cu privire la construirea şi exploatarea unui Centru de cercetare în domeniul antiprotonilor şi al ionilor în Europa, semnată la Wiesbaden la 4 octombrie 2010.

Directorul interimar al TAROM, Ileana Daniela Dragne, şi a anunţat demisia, invocând motive personale. Ea preluase conducerea companiei la începutul lunii octombrie.

Este cel de-al patrulea director care trece pe la șefia companiei aeriene în acest an.

TAROM estimează că va înregistra în acest an pierderi în valoare de 206,79 milioane lei, potrivit proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pus în dezbatare de acţionarul majoritar, Ministerul Transporturilor.

Directorul interimar al TAROM și-a dat demisia
Aceste noi prognoze arată pierderi de cinci ori mai mari faţă de bugetul iniţial aprobat în luna septembrie în Guvern, care indica un rezultat negativ de 41,2 milioane lei, pentru acest an.

Anul trecut, a raportat pierderi de 46,97 milioane lei (11,1 milioane euro), pe fondul scăderii veniturilor şi al valorii activelor imobilizate.

Bugetul companiei arată că 2017 ar urma să fie al zecelea an de pierderi pentru , având în vedere că societatea nu a mai înregistrat profit din 2007.

Sursa: huff.ro


Loading...

Ultimile din

Privacy Policy Settings

Mergi la SUS