Lumea contemporană este într-o evoluţie continuă şi tot mai rapidă, care ne pune în situaţii de a ne confrunta cu diverse provocări şi noi cerinţe în domeniul educaţional. Întregul proces al dezvoltării umane trece prin educație: valorile științei şi tehnicii, spiritul ingenios şi pragmatic, noile atitudini şi mentalități, modul de a fi şi de a evolua cerut de societatea modernă, toate acestea sunt învățate în cadrul sistemului educațional [1].
Schimbările generate de progresul tehnologiilor ale lumii moderne nu atinge doar domeniul ştiinţelor educaţionale, dar şi în celelalte sfere ale evoluţiei sociale. În această lume în care singurul aspect nemodificat este schimbarea, învățământul trebuie să se integreze şi să îşi adapteze ofertele pentru a veni în întâmpinarea noii generații, actualizându-și permanent finalitățile şi resursele, astfel încât să răspundă noilor provocări şi, în același timp, să le ofere educabililor deprinderi şi instrumente de muncă eficiente [ibeden].
În vederea realizării celor sus menționate, tot mai des, în cadrul orelor se solicită folosirea tehnologiilor educaționale, care ușurează procesul de predare-învățare a materiei noi și de înțelegere a ei. Prin transformarea predării şi învățării, se consideră că TIC contribuie la dobândirea competențelor cheie. Educați, la rândul său, joacă un rol esențial în dezvoltarea competenţei digitale, acest lucru poate fi realizat indiferent dacă aceste competențe de bază sunt specifice pe discipline sau sunt cross-curriculare sau transversale [5].
Totodată pot menționa faptul că prin intermediul tehnologiilor informaționale se pune accentul și pe interacțiunea pedagogului cu elevul. Aceasta fiind un element fundamental în sistemul educațional. Tehnologiile informaționale stimulează stilul activ de lucru, motivația, creativitatea. Prin intermediul lor are loc dezvoltarea aptitudinilor de comunicare, exprimare și capacităților de autoevaluare la elev.
Sorin Cristea, definește tehnologiile informaționale ca un „ansamblu de tehnici şi cunoștințe practice destinate pentru a organiza, a testa şi a asigura funcționalitatea instituției școlare la nivel de sistem” [6].
În contextul pandemiei COVID 19, care a influențat sever experiențele personale și deopotrivă pe cele profesionale. Instituțiile educaționale și cadrele didactice, resimțind impactul negativ al crize, au fost nevoiți să realizeze transferul lecțiilor în mediul virtual. Aceasta s-a dovedit a fi mai mult decât o provocare ocazională, pandemia a afectat profund ritmul, dar şi eficiența activităților. Această realitate însă nu a dezarmat cadrele didactice și nici nu i-a slăbit motivația în vederea păstrării calității actului educațional [7]. În acest context, cadrele didactice au fost alături de elevii săi pentru ai ajuta să facă față pandemiei, dar în același timp, dincolo de a aborda pericolul, au încercat să caute oportunități pentru dezvoltare, redefinindu-și procesul de predare – învățare – evaluare [ibeden ].
Totuși, unul dintre cele mai dificile aspecte ale predării online este strâns legată de motivația elevilor pentru învățare. Atenția lor în fața ecranului poate fi ușor distrasă în timpul lecțiilor online, oboseala intervine mai repede, iar implicarea educabililor în lecție poate fi mai dificilă decât în clasă, când cadrul didactic se află la doi pași distanță de elevi.
1.Abordare teoretică a conceptului de motivaţie pentru învăţare
În încercarea de a defini conceptul de motivația pentru învățare întâlnim o multitudine de teorii. Putem sublinia că nicio teorie nu poate fi considerată exclusivă pentru a explica diversele situații din practica curentă. Deoarece motivația pentru învățare este un proces complex, dar neunitar, pentru care s-au propus diferite teorii, atât prin conținut, cât și prin modalitățile de măsurare. În acest caz avem nevoie de o simplificare a lucrurilor, pentru a ne putea orienta în universul motivației. În ajutor ne vine însuși modul în care este definită motivația la ora actuală. Motivația constituie un ansamblu de experiențe subiective, de origine intrinsecă sau extrinsecă, prin care putem explica debutul, direcția, intensitatea și persistența unui comportament îndreptat spre un scop. Conform acestei definiției desprindem o caracteristică de bază a motivației şi anume existența unui scop de atins [4].
În felul acesta dobândim o „busolă”, cu ajutorul căreia să ne deplasăm, cu predilecție, într-o zonă principală a motivației pentru învățare: motivația de (auto)realizare, de reușită sau de succes în învățare.
Principalele teorii ale motivației pentru învățare au fost împărțite în trei categorii, în funcție de răspunsul la întrebările-cheie:
- „Pot eu să rezolv această sarcină?” (unde contează problematica abilității/capacității);
- „Vreau eu să rezolv această sarcină?” (unde contează valoarea pe care elevii o conferă sarcinii de învățare și interesul arătat de ei pentru activitate);
- „Ce trebuie să fac pentru a rezolva cu succes această sarcină?” (despre cum ajung elevii să își monitorizeze și să își regleze experiențele lor de învățare) [4].
Analizând teoria pentru motivație din perspectiva lui Rolland Viau am constatat două categorii de factori care afectează motivația de învățare, aceste fiind:
- factorii interni ai învățării, cei care țin de elev (dinamica motivației) în care percepțiile și comportamentele elevului interacționează și cu mediul care presupune în mod fundamental atingerea unui scop;
- factorii externi (activitatea pedagogică, evaluarea, caracteristici ale profesorului, sistemul de recompense și pedepse și climatul clasei).
Modelul dinamicii motivaționale în context școlar, are în vedere trei tipuri de determinanți motivaționali: percepția elevului despre valoarea activității pedagogice, despre propriile competențe (sentimentul eficacității personale) și percepția influenței personale asupra eșecului sau succesului. Rolland Viau demonstrează cu succes faptul că motivația în context școlar este înțeleasă în mod adecvat numai atunci când nu o legăm doar de obiectul învățării, ci și de condițiile în cadrul cărora se realizează învățarea și de percepțiile pe care elevul le are cu privire la o anumită activitate didactică [ 4].
Prin urmare, motivația pentru învățare diferă, de alte stări afective precum pasiunea sau interesul pentru activitate, deoarece acestea din urmă se manifestă spontan, în timp ce motivația implică alegerea intenționată de a se angaja și de a stărui pentru un anumit scop. Această diferență este foarte importantă din motiv că, în spațiul școlar, cadrul didactic propune activități de învățare elevilor, iar motivația acestora de a-l realiza nu este în mod obligatoriu însoțită și de un interes imediat sau de o pasiune intelectuală pentru acestea. Deși orice profesor dorește ca fiecare elev să fie pasionat de disciplina de studiu pe care o predă, cu siguranță este satisfăcut dacă reușește să aibă o clasă întreagă de elevi motivați [8].
2.Constatările experimentului ştiinţific…
Subiectul cercetării a apărut „graţie pandemiei COVID-19” instaurată în primăvara anului trecut, care a pus în dificultate întreg sistem educaţional datorită nivelului scăzut al competenţelor digitale atât la cadrele didactice cât şi la elevi. Acest fapt a dus la lipsa motivaţiei pentru învăţare în mediul online. Situaţia dată a impus cadrul didactic să depună o muncă triplă în cautarea şi elaborarea materialelor didactice digitale, totodată să dezvolte competenţe digitale la elevi, pentru a accesa diferite platforme educaţionale, adrese electronice, instrumente digitale.
Perioada de debut a învăţării în mediul online a fost caracterizată prin nedorinţa conectării elevilor la lecţii, sarcinile de învăţare nu erau realizate, atenţie şi motivaţie scăzută pentru învăţare. Toate acestea constituie rezultatul faptului că ei nu posedau cunoştinţe digitale: cum să elaboreze un mesaj electronic, cum să realizeze o sarcină utilizând instrumentele digitale, cum să plaseze sau să descarce informaţii de pe o anumită platformă educaţională.
„Preludiul pandemiei” ce a condus la elaborarea chestionarului, a constituit determinarea tendinţelor motivaţiei pentru învăţare şi eficacitatea utilizării tehnologiilor digitale. Chestionarul a fost elaborat cu scopul de a scoate în evidenţă opiniile subiecţilor implicaţi în procesul de predare-învăţare-evaluare pe parcursul întregii perioade de pandemie cu utilizarea TIC.
Pentru evaluarea poziţiilor am aplicat chestionarul de opinii elaborat de Antoci Diana și Rădulescu Iuliana în corelare de cel propus de Susan Harter (adepta teoriei motivației pentru competență). Chestionarul conţine 10 întrebări cu răspunsuri multiple şi duale. Întrebările se axează pe răspunsuri concrete menite să pună în evidenţă ceea ce stă la baza motivaţiei pentru învăţare a subiecţilor, inclusiv extrinsecă (că va fi răsplătit, că este principala sa datorie, sau că este impus ca să înveţe) şi intrinsecă (curiozitatea de a descoperi lucruri noi sau este important pentru propriul succes). Chestionarul a fost distribuit în varianta electronică pe platforma Google cu utilizarea grilei Google Forms.
Eșantionul experimental este constituit din 60 subiecți cu vârsta de la 9 ani până la 11 ani, dintre care 53 % sunt băieți, iar 47% fete, din liceile din Chişinău. Grupul de respondenți este unul relativ omogen. Acordul de a participa în cadrul cercetării a fost coordonat cu adminitraţia instituţiilor de învăţământ şi părinţii elevilor. Chestinarul a fost aplicat pentru prima dată în luna aprilie 2020 şi repetat, pe acelaşi lot de respondenţi în luna decembrie, 2020.
Comparând şi analizând răspunsurile respondenţilor la întrebarea „Ce îi determină să înveţe?” (fig.1), am constatat că procentajul elevilor care îşi valorifică importanţa succesului a crescut cu 5% (în luna aprilie – 32 %, iar în noiembrie – 37%), totodată a crescut şi numărul elevilor care sunt convinşi că sunt destul de intelegenţi ca să înveţe (de la 32% la 34%) şi procentajul elevilor care au afirmat că ştiu cum să înveţe arătând abilitatea sa de a învăţa (de la 23% la 26% ). Îmbucurător este faptul că numărul respondenţilor care au răspuns că sunt impuşi să înveţe a scăzut de la 10% la 6 % .
La întrebarea: Identifică cauza care te face să consideri experiențele de învățare ca fiind plăcute şi utile? (fig.2.) am determinat că în noiembrie 61 % dintre respondenți au afirmat că curiozitatea de a descoperi şi învăța lucruri noi îi face să considere activitățile de învățare utile şi interesante, în comparaţie cu luna aprilie în care doar 52% au ales acest răspuns.
Totodată, menționăm că elevii preferă activitățile în cadrul cărora sunt utilizate metodele activ-participative şi operează pentru prezența fizică la lecții în cadrul cărora să stabilească contact cu învățătorul şi colegii.
Pe parcursul a şase luni de studiu a fost aplicat un program care s-a axat pe ridicarea nivelului de motivaţie pentru învăţare prin dezvolatarea competenţelor digitale. În baza datelor chestionarului aplicat în luna decembrie, am determinat atitudinea elevilor față de utilizarea instrumentelor digitale în cadrul activităților de învățare şi am constatat următoarea situație:
- Elevii preferă să realizeze activitatea de învățare față-n față, raportul fiind de 83% la 17%, care optează pentru lecțiile din mediul on-line.
- Lipsa contactului cu învățătorul şi colegii, de asemenea şi conectarea dificilă constituie cauza nereușitei în realizarea sarcinilor în regim on-line.
- Dintre tehnologiile informaționale şi de comunicație cele mai des utilizate sunt Kahoot-ul şi Wardwall, iar platformele online, precum eTwinning sunt cel mai puțin cunoscute.
- Deși elevii au confirmat faptul că ei ştiu să utilizeze instrumentele digitale, ei au ales să realizeze sarcinile oral în detrimentul utilizării unei tehnologii informaţionale: 48% optează pentru realizarea sarcinii în scris, 37% – oral şi doar 15% dintre intervievaţi au ales să realizeze sarcini utilizând tehnologiile informaționale.
Principalele rezultate ale cercetării au demonstrat faptul că elevii la vârsta de 9 – 11 ani, au o motivație interioară pentru învăţare, acest fapt este demonstrat de atitudinea deschisă şi pozitivă făţă de activităţile de învăţare activ- participative şi de convingerea că succesul lor depinde doar de ei. Pe de altă parte trăind în secolul tehnologiilor informaționale, elevii preferă să fie consumatori de instrumente digitale şi nu producători de ele. Din acest motiv, putem afirma că elevii sunt puţin motivaţi să înveţe prin intermediul instrumentelor digitale, iar aceasta se datorează faptului că elevii posedă abilităţi digitale slab dezvoltate. Datele obţinute ne-a pus să identificăm necesitatea dezvoltării competenţelor digitale care va duce la utilizarea cu încredere şi în mod critic a tehnologiei din societatea informaţională şi deci abilităţile de bază privind tehnologia informaţiei şi a comunicării.
Una dintre componentele importante ale procesului de instruire o reprezintă alfabetizarea digitală. Aceasta implică navigarea critică şi cu încredere, evaluarea şi crearea de informaţii folosind o paletă cât mai largă de instrumente digitale. De asemenea, elevii trebuie să fie conștienți de drepturile pe care le au în mediul online şi care merg mână-în-mână cu responsabilitățile [8].
În vederea dezvoltării competenței digitale, care constituie una dintre cele opt competențe-cheie, se va efectua atât în cadrul disciplinelor de bază, cât şi în cadrul componentelor curriculare opționale. Totodată, un rol important în formarea şi dezvoltarea competențelor digitale la acest nivel de învățământ îi revine învățământului non formal şi celui informal, de exemplu
- vizite la muzee tehnice sau expoziții de specialitate;
- înregistrarea audio sau video cu ocazia unor evenimente speciale (vizite, serbări, expoziții etc.) cu ajutorul diferitelor aparate şi softuri digitale;
- concursuri de jocuri educative pe calculator.
Există resurse și aplicații de învățare pe care le poate crea profesorul sau resurse deja existente sub formă de prezentări, lecții, fișe, imagini și clipuri pe care le putem folosi atât în timpul lecțiilor live, cât și ca teme de lucru pentru acasă. Aici lista e mai lungă și include aplicații precum ASQ, Kahoot, Quizziz, Wordwall, Padlet, Twinkl sau Digitaliada, precum și surse de inspirație pentru filme, teme și studiu individual [2].
Comisia Europeană a conceput Cadrul european al competenței digitale pentru cetățeni (DigComp) în vederea înțelegerii specificului acestei competențe, care este structurat în cinci domenii: alfabetizarea digitală și informațională, comunicare și colaborare, creare de conținut digital, siguranță și soluționare de probleme [ibeden ].
Un alt aspect pentru dezvoltarea motivaţie pentru învăţare ar fi ideea expusă de Riina Vuorikari [apud 2] cu referire la competenţă transversală, competenţa digitală care constituie baza pentru dezvoltarea altor competenţe chee, cum ar fi comunicarea, competenţele lingvistice sau cele de bază în matematică şi ştiinţe.
Concluzii.
Prin acest fapt constatăm că eficacitatea utilizării tehnologiilor informaționale moderne constituie un punct de reper pentru dezvoltarea competenţelor digitale şi motivaţiei pentru învăţare la subiecţii implicaţi în procesul educaţional.
Astfel cercetarea teoretico – experimentală realizată în perioadă de pandemie a avut la bază necesitatea dezvoltării motivaţiei pentru învăţare şi ne permite să constatăm că posedarea cunoştinţelor de utilizare şi creare a instrumentelor digitale contribuie la implicarea activă a educabilului în procesul de predare-învăţare-evaluare.
Având în vedere cele menţionate de sus, considerăm actuală problema de cercetare: dezvoltarea motivaţiei pentru învăţare prin intermediul tehnologiilor informaţionale la elevii de 9-10 ani, prin elaborarea modelului pedagogic de dezvoltare a competenței digitale, iar utilizarea tehnologiilor informaţinale în educație este condiționată nu numai de dorința de a moderniza procesul de învățare, dar și de faptul că devine posibilă implementarea unei abordări centrate pe elev, astfel procesul de predare–învățare devenind unul integru.
Tot odată am constatat nevoia alfabetizării informaţionale continuuă a elevilor, deoarece cei mai mulţi, deşi utilizează internetul şi alte dispozitive electronice, ei nu posedă competenţe digitale. Astfel, este necesar să acordăm o deosebită atenţie sarcinilor care ar putea viza alfabetizarea informațională și pe cea tehnologico-pedagogică, care să fie incluse în activitățile desfășurate cu ajutorul resurselor digitale.
Acest fapt va fi posibil doar prin dezvoltarea motivaţiie care la rândul său este pilonul de bază în educaţia şi dezvoltarea personalităţii copilului, iar pentru aceasta vom ţine cont de strategiile de conectare la motivaţia intrinsecă a elevilor:
- răspunde nevoilor de autonomie a elevilor, permite-le să facă alegeri;
- răspunde nevoilor de competenţă (implicarea elevilor, feedback imediat, prezentarea semnificaţiei activității);
- răspunde nevoilor de interconectare (colaborare cu colegii);
- combină activităţile, de exemplu pe cele practice cu cele intelectuale, stimulează creativitatea, disonanța cognitivă, transformă un conținut abstract în unul personalizat etc .
Fenomenul tehnologiei digitale a prins proporții uriașe și a adus cu sine o serie de schimbări pozitive precum comunicarea facilă, resurse pentru educație și învățare, aplicații care să ne facă viața mai ușoară.
