Caz șocant petrecut în localitatea buzoiană Căldărăști, acolo unde, potrivit expresulbuzoian.ro, trei copii cu vârste cuprinse între 9 și 13 ani ar fi ucis un localnic de 80 de ani. Crima s-ar fi produs pe un câmp, unde bărbatul mersese pentru a tăia via.
Conform sursei citate, polițiștii au fost sesizați de un localnic din Căldărăști, care ar fi descoperit cadavrul unui vecin în vârstă de 80 de ani, zăcând pe un câmp din localitate. Cadavrul era gol pușcă.
Ancheta care a urmat ar fi scos la iveală detalii înfiorătoare. Octogenarul ar fi mers la câmp să taie via, dar la scurt timp, în zonă au apărut 3 minori: doi în vârstă de 9 ani și unul de 13 ani. Cei trei copii au început să îl lovească pe bătrân, după ce l-au pus la pământ l-au legat, i-au băgat pământ în gură și au continuat să îl lovească. Bătrânul nu rezistat mult, decedând la scurt timp.
Polițiștii chemați la fața locului au început o anchetă care, în scurt timp, avea să stabilească un prim cerc de suspecți.