Vice prim-ministrul Sevil Shhaideh a anunţat, după şedinţa de guvern de meircuri, că a fost adoptată, oficial, Strategia generală de descentralizare. Aceasta va fi pusă în aplicare în şapte domenii, respectiv Agricultură, Educaţie, Sănătate, Cultură, Mediu, Tineret şi Sport şi Turism, în termen de trei luni.
Sevil Shhaideh a mai spus că, de la data adoptării strategiei, toate ministerele vizate vor adopta analize de impact cu privire la stategiile în domeniile lor şi în maximum şapte luni, în funcţie de aceste analize, se vor adopta legile sectoriale, pe fiecare domeniu de descentralizare.
La Agricultură, descentralizarea se referă la implementarea politicilor cu privire la amenajarea şi dezvoltarea durabilă a teritoriilor rurale şi acordarea avizelor şi autorizărillor în desfăşurarea activităţilor agricole. În domeniul Culturii, descentrarea se referă la avizarea concesionării, dării în folosinţă sau avizării intervenţiilor la monumentele istorice de clasă B (importanţă licală). În Turism, descentralizarea se pune în practică în cazul oportunităţii transferului cu privire la emiterea brevetului de turism, testarea ghizilor, clasificarea structurilor de primire turistică, autorizarea plajelor turistice, avizarea documentaţiilor tehnice privind construcţiile din domeniul turismului. În domeniul Protecţiei Mediului, vor fi descentralizate elaborarea strategilor judeţene în domeniul protecţiei mediului, parcurgerea procedurilor privind actualizarea, revizuirea avizelor acordurilor autorizaţiilor de mediu, realizarea lucrărilor de întreţinere şi ecologizare a plajelor turistice.
În Sănătate, este vorba de descentralizarea activităţilor desfăşurate de direcţiile de sănătate publică: încheierea contractelor cu cabinetele medicilor de familie şi coordonarea unităţilor sanitare din reţeaua autorităţilor locale. În Educaţie se descentralizează activităţile extraşcolare care se desfăşoară în Palatele sau Cluburile Copiilor iar la Tineret şi Sport, activităţile care se desfăşoară în domeniile sportului şi tineretului
Autorităţile locale vor primi competenţe exclusive de implementare, dar tot ceea ce ţine de reglementări naţionale, control, inspecţie rămâne atributul exclusiv al autorităţilor centrale, a spus vicepremierul Shaideh. Ea a mai adăugat că, în termen de trei luni, ministerele vor analiza impactul transferului acestor competenţe, pe palierul resurselor umane, sai al celor financiare, în acest moment fiind vorba doar de analize de impact, ulterior de legile sectoriale. (foto: gov.ro)