Press "Enter" to skip to content

Înainte de Paşti – peste 1.400.000 de persoane au tranzitat frontiera României

   Traficul prin punctele de trecere a frontierei de la granița de vest a României, în dimineaţa zilei de sâmbătă, a fost la valorile normale, după ce, în ultima săptămână, s-a înregistrat un trafic ridicat ca urmare a întoarcerii în țară a cetățenilor români pentru a petrece Paştile alături de cei dragi, anunţă Poliţia de Frontieră.

   Astfel, între 7 şi 14 aprilie, au fost controlate la frontieră aproximativ 1.400.000 de persoane, dintre care 756.000 pe sensul de intrare și 644.000 pe sensul de ieșire, şi 401.000 de mijloace de transport. Într-o perioadă normală, zilnic, tranzitează frontiera, în medie, 125.000 persoane și 37.000 mijloace de transport, în această perioadă, în schimb, au tranzitat, în medie 175.000 de persoane, valorile de trafic fiind mai mari cu aproximativ 40%.

   Ca și în anii trecuți, cele mai tranzitate continuă să rămână punctele de trecere ale frontierei din vestul ţării, pe unde au trecut aproximativ 533.000 treceri persoane, cele aeroportuare – 380.000 persoane, dar şi cele de la frontierele cu Republica Moldova (187.000 de persoane) sau Bulgara (131.000 persoane).

   În ultima săptămână, cel mai tranzitat punct de frontieră a fost cel de la Aeroportul „Henri Coandă” din Bucureşti, unde s-au prezentat peste 247.000 persoane la controlul de frontieră, urmat de punctele de trecere a Frontieri Nădlac II, cu peste 164.000 persoane şi Borş, cu 114.600 persoane. Totodată, la frontiera cu Bulgaria cel mai tranzitat punct de frontieră a fost Giurgiu, cu un trafic de peste 59.400 treceri persoane.

   Poliția de Frontieră anunţă că a luat toate măsurile pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ, fiind depuse toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători. Astfel, s-a suplimentat personalul care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, iar in punctele de frontieră importante au fost detașați lucrători din cadrul aparatelor centrale ale structurilor teritoriale și din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. (foto: politiadefrontiera.ro)

Trimite prietenilor
More from ExternMore posts in Extern »
Creare Site Web by O24.RO