Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

În una din toate aceste 5 cărti destinul tău îți este scris. Alege o carte și află totul despre viața ta!

in Diverse de

În una din toate aceste 5 cărti destinul tău îți este scris, iar tu ai dreptul doar la o singură alegere. Concentrează-te pe o singură carte și află care îți va fi destinul.

CARTEA 1 – Te-ai săturat de atâta lume falsă care se mișcă în jurul tău și pretinde multe lucruri pe care nu este în stare să le îndeplinească. Tu ai fost în totdeauna un om de cuvânt și te-ai ținut de promisiuni, nu ca alții. Ai făcut alegeri bune, dar și rele. Ai învățat mult mai mult decât ar fi trebuit, asta din cauza celor care nici nu meritau atenția ta. Acum au plecat pe drumul lor, dar sigur, tot tu ai ajuns mai bine decât ei.

Vei pleca într-o călătorie îndepărtată unde îți vei găsi pacea și echilibrul vieții, îți vei pune toate gândurile în ordine și vei strânge forțe noi pentru a te reîntoarce în obositoarea viață pe care o trăiești zilnic, acea călătorie te va face să înțelegi unele lucruri ce-ți vor colora viață. Deși anii au trecut pe lângă ține precum vântul, viață ta nu se sfârșește aici, ci din contra! Tocmai începi să o trăiești, căci în aproximativ două luni în viață ta își va face apariția o persoană ce te va învață ce înseamnă să trăiești cu adevărat!

Ți-a plăcut să fii un om cinstit și la locul tău. Ai făcut lucruri frumoase și ai avut niște rezultate grozave de fiecare dată când ai experimentat câte ceva. Nu te mai interesează ceea ce a fost în trecutul tău. Ai de gând să îți îndeplinești toate visele și să lupți pentru ele oricât de greu ar fi acestea de îndeplinit. Vrei mult mai mult de la tine și toată lumea știe că o să poți!

CARTEA 2 – Viața ta va fi un lung șir de reușite profesionale și personale. Vei avea parte doar bucurie și fericire pe parcursul tuturor anilor pe care îi vei trăi. În plan sentimental o să ai parte de cineva care chiar va știi cu adevărat să te prețuiască. Visele tale vor deveni realitate rând pe rând și vei avea tot ceea ce ți-ai dorit tu vreodată. Nu te îngrijora, trebuie doar să aștepți, să ai răbdare!

Ai iubit. Ai iertat. Ai sperat. Ai luptat. Ai renunțat. Ai plâns. Ai câștigat. Asta se află în spatele succesului tău, iar astăzi poți să zâmbești în cel mai frumos mod cu putință, deși, în sufletul tău au fost lupte de care nimeni n-a avut habar. Ai învățat că pentru a fi în armonie cu alte persoane din viață ta, trebuie să ai o relație frumoasă cu ține însuți. Știi să ierți, să accepți, să înveți, să uiți. Nu poți fi un om obișnuit pentru că te-ai născut un om extraordinar! Învață că nu poți răspândi lumina dacă nu arzi.

CARTEA 3 – Uneori, iti dai seama ca singurul prieten adevarat pe care il ai esti doar tu. Si vine un timp cand realizezi ca singuratatea e doar o stare de spirit, caci aiurea te poti simti chiar si atunci cand ai in jurul tau o multime de oameni. Nici nu stii de unde ai mostenit vulcanul din tine. Nu-ti aflii niciodata linistea, traind ca si cand timpul ti-ar frange aripile, ai vrea sa-l invingi, incapatanandu-te sa zbori.

Orice persoana este norocoasa ca te are inviata sa, iar scopul tau pe acest pamant este unul divin. Mereu o sa atingi lucrurile pe care le vrei cu adevarat. Esti in centrul atentiei mai tot timpul. Iti accepti conditia pe care o ai si poti sa folosesti orice situatie in avantajul tau ori de cate ori este cazul. Ai o minte diabolica si te bagi usor pe sub pielea multor persoane fara ca nici macar sa-ti dai seama. Esti in completa armonie cu tine, intreaga ta viata este un echilibru total si nimic nu iti poate schimba modul de a gandi care este excelent de bun. Castigi mereu ceea ce vrei cu adevarat!

Nu te deranjeaza atunci cand cineva te respinge, pentru ca poti atrage orice persoana in viata ta, atunci cand iti doresti asta. Ai un suflet bun si plin de bogatie. Calitatile tale sunt numeroase si foarte bune! Esti un om puternic si dispui de toate resuresele necesare pentru a atrage succesul in viata ta si te poti manifesta asa cum iti doresti fara ca nimeni si nimic sa te opreasca. Te simti ca esti un om iubit si protejat de cei dragi, iar Universul tau te ajuta sa-ti descoperi adevaratul destin. Totul va fi frumos si stralucitor in viata ta. Viitorul suna bine!

Ai cerut putere si viata ti-a dat dificultati pentru a te face un om mai puternic. Ai cerut intelepciune si viata ti-a dat probleme ca sa le poti rezolva. Poti asculta cuvintele, dar te increzi doar in fapte! Iti vei cauta steaua pana o vei gasi. Este ascunsa in sertarul inocentei, infasurata in esarfa minunilor. Trebuie daor sa ai rabdare si incredere in tine, doar asa vei reusi. Esti o persoana puternica si poti obtine tot ce iti doresti. Poti castiga orice batalie si iti poti depasi limitele oricand si la orice ora

CARTEA 4 – Vrei sa echilibrezi balanta doar cu lucruri frumoase in viata pe care ti-a fost dat sa o traiesti si sa nu duci lipsa de absolut nimic. Vrei ca tu sa fii un om fericit langa cineva care te merita cu adevarat! Iti place sa iesi in evidenta aratand de ceea ce esti in stare si nimic si nimeni nu ar putea sa-ti stea in cale oricat de multe piedici ti-ar putea pune invidiosii in viata. Tu ai putere sa treci peste absolut tot!

Dupa fapte ai inteles cine tine la tine, dupa apeluri ai inteles cine are nevoie de tine, iar cu timpul ai inteles cine te iubeste cu adevarat si nu ar vrea sa te piarda pentru nimic in lume! Nu obligi pe nimeni sa te placa. Cine te place, te place si gata. Ai invatat ca nimic nu dureaza pentru totdeauna si ca oamenii pentru care ti-a fi dat pana si viata, cu timpul iti devin doar niste simpli straini. Ai crezut ca-n lumea asta, bine faci, bine gasesti.

Dar pe cine nu ai lasat sa moara, nu te-a lasat sa traiesti! Nu poti sa te comporti frumos cu toata lumea, dar intotdeauna poti face asta cu absolut toti cei care merita cu adevarat! Durerea te-a maturizat si te-a pus pe ganduri, te-a invatat sa citesti printre randuri. Stergi lacrima, dar nu poti sterge amintirea. Ai trecut prin foarte multe lectii de viata!

Urasti minciuna si pe omul care o foloseste. Nici nu intelegi la ce le foloseste unora atata barfa, atata falsitate, atata rautate. Doar o clipa e de ajuns si nu mai esti pe acest pamant. Esti un exemplu bun pentru multe alte persoane din jurul tau!

Dar pe cine nu ai lasat sa moara, nu te-a lasat sa traiesti! Nu poti sa te comporti frumos cu toata lumea, dar intotdeauna poti face asta cu absolut toti cei care merita cu adevarat! Durerea te-a maturizat si te-a pus pe ganduri, te-a invatat sa citesti printre randuri. Stergi lacrima, dar nu poti sterge amintirea. Ai trecut prin foarte multe lectii de viata!

Urasti minciuna si pe omul care o foloseste. Nici nu intelegi la ce le foloseste unora atata barfa, atata falsitate, atata rautate. Doar o clipa e de ajuns si nu mai esti pe acest pamant. Esti un exemplu bun pentru multe alte persoane din jurul tau!


Ultimile din

Mergi la SUS