Press "Enter" to skip to content

In Mosul, Statul Islamic a avut în posesie pentru trei ani, nouă grame de cobalt-60 pur, putând să fabrice bombe radiologice, dar se pare că nu a știut cum să le folosească

În iunie 2014, când Statul Islamic a preluat controlul asupra Mosulului, a intrat în posesia a peste nouă grame de cobalt-60 pur, acesta având o putere de peste 10.000 de Curie(Ci-unitatea de măsură pentru radioactivitate).
Dacă o persoană s-ar afla la circa 1 metru distanță față de această substanță, ar primi în mai puțin de trei minute, o doză mortală de radiații.
Substanța se afla la radioterapie în niște aparate folosite pentru bolnavii de cancer.
Autoritățile și experții care erau la curent cu existența acestei surse radioactive au ținut-o secretă. În acest an, când soldații irakieni au intrat în Mosul, au verificat aparatele de radioterapie aflate în campusul universitar din localitate și au constatat că acestea nu au fost atinse.
Experții nu-și explică de ce ISIS nu a folosit substanța pentru a fabrica bombe radiologice, în condițiile în care unul dintre obiectivele declarate ale teroriștilor îl constituie acesta. Se crede că islamiștii nu au știut să dezmembreze aparatura în care se afla cobaltul-60, fără să se expună la radiații.
În prezent, cantitatea de cobalt-60 de la Mosul, se află în siguranță, în mâinile Guvernului irakian.
Autoritățile și experții avertizează că există în lume(chiar în unele zone de conflict) sute de astfel de depozite cu substanțe ce pot fi folosite pentru fabricarea de bombe radiologice.

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO