Press "Enter" to skip to content

În mijloc de vară a nins în România, județul Gorj, pe Transalpina, dar și în Santiago de Chile

Scăderea bruscă a temperaturii sub 4 grade Celsius, a făcut ca pe DN 67 C, Transalpina, între kilometri 34-37, să se înregistreze căderi de grindină și lapoviță. Stratul subțire de zăpadă care s-a așternut pe DN 67 C, Transalpina, în zona Rânca, i-a determinat pe drumari să intervină pentru curățarea carosabilului. Zăpada depusă măsura în anumite locuri 2 centimetri și reprezentanții Secției de Drumuri Naționale Târgu-Jiu au intervenit cu clorură de calciu pentru a evita formarea ghețușului pe drum.
Județul Gorj se află până luni, la ora 03:00, sub informare meteorologică de instabilitate atmosferică și ploi moderate cantitativ. Sunt anunțate și averse torențiale, descărcări electrice, grindină, precum și intensificări ale vântului.
Dar, cu iarna, s-au întâlnit după 46 de ani și locuitorii din Santiago de Chile.

Zăpada ca în basme din mijloc de iulie a fost văzută de mulți localnici pentru prima oară în viață. Bucuria situației inedite i-a făcut pe cei mulți să treacă cu vederea pana de curent care a cuprins cea mai mare parte a capitalei.
În schimb, pentru șoferi, drumurile alunecoase au fost o noutate căreia a trebuit să-i facă față.

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO