Press "Enter" to skip to content

În cazul neglijenței în serviciu, CCR a stabilit ca termenul „defectuos” să fie înlocuit cu „prin încălcarea legii”

Curtea Constituțională a României informează că în ședința de joi,”cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.249 alin.(1) din Codul penal din 1969 și ale art.298 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinirea ei defectuoasă” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinirea prin încălcarea legii”.
Judecătorii CCR mai susțin:”Curtea a reținut că reglementarea în vigoare a infracțiunii de neglijentă în serviciu permite încadrarea în conținutul său a oricărei fapte săvârșite din culpă, dacă s-a adus o atingere minimă drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. În aceste condiții, Curtea a statuat cu privire la necesitatea complinirii de către legiuitor a omisiunii legislative constatate, sub aspectul valorii pagubei sau intensității/gravității vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice în vederea asigurării claritătii și previzibilității normei penale examinate”.

 

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO