Grecia anulează TOATE pensiile speciale

in Extern/ExtraNews

Când nedreptatea riscă să arunce țara în haos, măsurile cele mai dure se impun numaidecât. Este cazul Greciei, aflată pe buza prăpastiei din cauza unei guvernări greșite în ultimii ani. Proaspăt ajunși la putere, conservatorii din Noua Democrație au anunțat prima măsură cu adevărat importantă. Și una îndelung așteptată de populație: tăierea tuturor pensiilor speciale! Cam cum ar trebui să se întâmple și în România, dacă n-ar fi barajul de netrecut ridicat de anumite instituții.

Kyriakos Mitsotakis nu pierde vremea când vine vorba de măsuri categorice. Liderul partidului conservator Noua Democrație, câștigător al alegerilor desfășurate la începutul lunii iulie, s-a grăbit să anunțe anularea pensiilor speciale acordate în timpul guvernării formațiunii Syriza, condusă de Alexis Tsipras. Mai mult, Parlamentul de la Atena a votat o reglementare prin care nicio pensie plătită de statul elen nu mai poate depăși valoarea de 4000 de euro!

Între 10.000 și 24.000 de euro

De-a dreptul revoltătoare situația din Grecia: în timp ce pensionarul de rând s-a văzut cu veniturile reduse, „specialii” ridicau pensii de la un minim de 10.000 de euro și până la plafonul maxim, de 24.000 de euro! Pentru a putea ajunge la asemenea venituri, afirmă ministrul elen al Muncii, un contributor trebuia să fi plătit la stat aproximativ trei milioane de euro în ultimii 10 ani! Lesne de dedus că în nicio situație nu s-a întâmplat întocmai.

Cine erau beneficiarii acestor pomeni? În primul rând, oamenii politici care ocupaseră funcții în administrația centrală și locală, în Parlament, în agenții și companii de Stat, magistrați și jurnaliști.

Sună cunoscut, nu-i așa? Diferența față de România este că Grecia a înțeles când să spună stop acestei practici care doar mărea falia dintre categoriile sociale. La noi, în schimb, de pensiile speciale nu se atinge nimeni, mai cu seamă de cele ale magistraților. Cea mai recentă luare de poziție au avut-o chiar membrii CSM, care, prin vocea președintelui Lia Savonea, s-au grăbit să condamne intenția Guvernului Dăncilă de a impozita și/ sau taxa, după caz, pensiile speciale. „De pensiile speciale ale magistraților nu se atinge nimeni”, s-au grăbit să țipe judecătorii.


Loading...