Basmele noastre, legendele greceşti, mitologia scandinavă sau poveştile ruseşti, toate sunt populate de fiinţe fantastice în stare să facă tot felul de lucruri teribile, fiind de ajutor sau opunându-se intenţiilor personajului principal. Zmei sau balauri, gnomi, elfi sau hobbiţi, zei, zeiţe sau amazoane, căpcăuni şi ciclopi şi altele asemenea fiinţe populează basmele şi legendele din lumea întreagă. Iar asta te face să te gândeşti: o fi vreun sâmbure de adevăr, or fi existat de-adevăratelea oameni mici şi viteji ca-n Stăpânul inelelor, or fi trăit cu adevărat amazoanele sau dragonii care se pare ca stăpânesc imaginaţia omului născut în Europa, în Africa sau în Asia? Cum oamenii de ştiinţă contemporani au fost copii şi ei odată, copii fascinaţi de puterile fiinţelor fantastice, evident că s-au apucat să cerceteze ce şi cum.
ŞOPÂRLELE CU ARIPI. Deşi e fapt dovedit că dinozaurii şi rudele lor zburătoare, pterodactilii, au dispărut în cretacic, legendele şi basmele cu balauri şi dragoni ne cam pun pe gânduri. De unde să fi ştiut ţăranii din toata lumea Antichităţii şi Evului Mediu despre cretacic? Buni în China, răi în restul lumii, dragonii sunt reprezentaţi ca nişte şopârle uriaşe cu aripi de liliac, ce aruncă flăcări pe nări şi au (cei mai mulţi) puteri magice şi paranormale. Relatări despre existenţa dragonilor în perioada modernă sunt din abundenţă: au fost văzuţi ba ici, ba colo, dar cele mai plauzibile sunt despre Congamato, o creatură extrem de agresivă despre care aminteau la începuturile secolului XX membri din tribul African bantu. Kenneth Pittman era pe atunci un vânător celebru. După o expediţie în zona mlaştinilor angoleze, Pittman s-a jurat că a văzut dragonul. În 1923, exploratorul american Ivan T. Sanderson, un zoolog renumit, a întâlnit şi el în Munţii Assumbo, dragonul, de fapt un varan imens cu aripi de liliac. L-a doborât, iar perechea animalului l- atacat de îndată. Sanderson a reuşit să scape, dar povestea lui a rămas şi a înfierbântat minţile cercetătorilor. Având în vedere că, în multe zone ale Africii, clima este aproape la fel ca în cretacic, nu este exclus să mai existe vieţuitoare asemănătoare celor de-atunci.
OAMENI MAI MICI. Hobbit este un personaj inventat de J.J. Tolkien, pe baza mitologiei celtice şi nordice care abundă de gnomi, spiriduşi şi pitici, un fel de oameni mai mici şi mai înţelepţi, care trăiesc într-o dimensiune mai specială, undeva între lumea noastră şi cea a zânelor. Nu este vorba să căutăm dacă există vreun sâmbure de adevăr în existena hobbiţilor, pentru că ei sunt niţte personaje. Dar piticii şi gnomii? Se pare însă că astfel de oameni, mai mici, au existat cu adevărat. O specie aparte de oameni, numiţi Homo floresiensis, a fost descoperită în 2003 în insula indoneziana Flores. Nu ca pigmeii, ci cu totul şi cu totul altă specie de hominzi. Este adevărat, cercetările au arătat că au dispărut acum 13.000 de ani, dar cine ştie… Poate că astfel de oameni, foarte pricepuţi, au existat până mai târziu, că nu degeaba mustesc basmele din toată Europa de prezenţa lor.
FEMEILE RĂZBOINICE. Amazoanele adică, despre care legendele greceşti spun că ar fi descendente directe ale lui Ares, zeul războiului. Majoritatea surselor le localizează pe ţărmul Nordic al Pontului Euxin. Amazoanele, se povesteşte, erau un trib de femei ce se ghidau după reguli bărbăteşti: luptă, onoare. Erau conduse de două regine, care luau hotărâri pe rând şi se foloseau de bărbaţi doar pentru reproducere. Se mai povesteşte că, pentru a folosi cât mai eficient arcul, li se cauteriza din copilărie sânul drept. În multe relatări antice apare ca ele ar fi îmblânzit pentru prima dată calul şi ar fi folosit toporul ca armă de război. Amazoanele au fost aprige şi înverşunate împotriva grecilor. De câteva ori, spun legendele, au atacat Atena. Mulţi cercetători au căutat urme ale amazoanelor, aşa cum au fost ele descrise de Herodot, Homer, Eschil, dar nu au găsit. Au găsit însă morminte în care erau îngropate femei scite, ale caror schelete prezentau urme de bătăi şi care fuseseră îngropate cu arme şi ciofuri cu pene. Cum Scitia cuprindea şi zone ale Pontului Euxin, s-a presupus că femeile scitilor ar fi fost modelul amazoanelor.
FECIOARA DE GHEAŢĂ. În 1993, Natalia Polosmark a găsit pe Platoul Utok, undeva între China, Rusia, Kazahstan şi Mongolia, un “kurgan” (turnul mormânt) al poporului antic Pazyryk, în care au fost descoperite osemintele unei femei: înalta de aproximativ 1,75 metri, mumificată controlat. Trupul, pe care încă se vedeau numeroase arme şi alte obiecte, precum şi de un coif de luptă cu pene. Descoperirea e datată în jurul secolului V i. H., adică pe vremea lui Herodot. Mumia a fost botezată Fecioara de gheaţă.
