Ele sunt cele două SURORI ale GABRIELEI FIREA! Nela și Angelica dețin acum funcții mari la stat. Nimeni nu a știut până acum de acest lucru

in ExtraNews de

Gabriela Firea, primarul Capitalei, are două surori, Nela Vica și Angelica, și ele angajate în funcții înalte în aparatul de stat.

Gabriela Firea (47 de ani) s-a supus deciziei PSD și nu a mai candidat la funcția supremă în stat, cum intenționa, lăsându-i culoar premierului Viorica Dăncilă. După anunțarea deciziei, actualul primar al Capitalei a declarat încrezătoare: ”Aşa cum în viaţa personală dragoste cu de-a sila nu se poate, eu am vrut să fac un bine partidului – sau eu aşa am considerat că e bine pentru partid. Dacă colegii mei, în majoritate covârşitoare, nu consideră că această cale e potrivită pentru ei şi doresc o altă variantă, nu pot decât să accept votul. Sau poate nu se va ajunge neapărat la vot. (…) Eu nu pot să impun ceva colegilor mei. Nu ştiu, poate va veni vreodată şi vremea mea, să spunem”.

Provenită dintr-o familie cu venituri modeste, care s-a chinuit mult în condițiile în care părinții au divorțat, Gabriela s-a înțeles întotdeauna bine cu cele două surori, Nela Vica și Angelica, dar și cu fratele Ionuț, mezinul familiei Vrînceanu. După ce și-a închis afacerea cu haine pe care o deschisese la un moment dat în Bacăul natal, Nela Vica (51 de ani, sora cea mare a Gabrielei) a venit spre Capitală să-și construiască o carieră, așa că în 2017 apărea ca angajată în scriptele Direcţiei Protecţiei Copilului şi Tineretului din Voluntari. În declaraţia de avere depusă pe 13 decembrie 2017, Nela Vica Vrînceanu trecea şi funcţia avută, ”inspector principal”, într-o instituţie subordonată Primăriei Voluntari, condusă de Florentin Pandele, cumnatul ei. Ulterior, în 2018, în câteva documente oficiale – posturi scoase la concurs, etc. – sora Gabrielei Firea apare că lucrează tot la Direcţiei Protecţiei Copilului şi Tineretului din Voluntari, doar că încadrarea ei este acum pe postul de director executiv!

Cealaltă soră a primarului Bucureștiului este Angelica, mezina fetelor din familia Vrînceanu. Cum numele ei de familie, Cobzaru, este dobândit prin căsătorie, a trecut neobservată informația trecută de edil în ultima declarație de avere, cum că i-a împrumutat Angelicăi Cobzaru suma de 25000 de euro, în nume personal, după căsătoria cu Florentin Pandele. Surprinzător sau nu, Angelica are cea mai mare vechime dintre surorile Vrînceanu în aparatul de stat. În 2013, sora mai mică a Gabrielei Firea era ”consilier juridic” în Primăria Voluntari, apoi în 2014 a devenit ”consilier principal” în cadrul Ministerului Mediului, după care în 2015 a avansat în postul de ”consilier principal” în cadrul Agenției Naționale de Protecția Mediului Ilfov.