Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Ea e fiica primei victime a Revoluției din 89 de la Timișoara! Ioana avea 12 ani și a fost și ea rănită ”Am rămas singură în picioare, cu haina găurită peste tot”

in ExtraNews
DISTRIBUIE PE FACEBOOK

Ioana e din Timișoara, avea 12 ani în 1989, când mama ei, Lepa Bărbat a fost împușcată pe stradă. Se întâmpla cu fix 30 de ani în urmă. Lepa Bărbat e considerată primul martir al Revoluției.

Lepa Bărbat, alături de soțul ei, Vasile Bărbat și de fiica lor se aflau pe 17 decembrie 1989 în Piața Libertății din Timișoara.

„Mama a insistat să mergem în centru, să vedem ce se întâmplă. Ve­deam niște oameni venind dinspre Piața Vasile Alecsandri și ne-am dus. Când am intrat în Piața Libertății, am văzut că ardea chioșcul de ziare, pe linia de tramvai. Piața era goală. Doar noi trei. Mai erau niște militari în fata garnizoanei”, povestea Ioana în urmă cu câțiva ani.

„Au început să tragă. O singură ra­fală. Vă dați seama, eram doar noi trei în toată Piața Libertății! Și au tras. Când s-a liniștit zgomotul mi­tra­lierei, m-am întors. Mama era în­tin­să pe jos, cu fața întoarsă, iar tata, ghemuit la pământ, în stânga mea. Eu, în picioare, singură, cu haina găurită peste tot. M-am uitat în jos și am strigat-o pe mama. N-a răspuns. Atunci m-am dus la tata. ”Hai să plecăm, că mama e moartă” Și el mi-a spus: ”Nu pot! Sunt rănit și nu mă pot mișca!»”, își amintește Ioana.

Tatăl a ajuns la spital, dar trupul mamei moarte a fost furat apoi din spitalul județean Timișoara și ars la crematoriul din București.

În 1990, Vasile Bărbat a fost trimis la tratament medical în străinătate, iar câteva luni mai târziu a fost ales deputat din partea Partidului Democrat al Muncii, o mică formațiune de stânga. A fost deputat timp de doi ani, după care, presa scrie că s-a retras din politică.

Ca o coincidență a destinului, Vasile Bărbat a murit pe 16 decembrie 2018, la 29 de ani după ce fusese grav rănit în Revoluția de la Timișoara.

Fiica primului martir al Revoluției de la Timișoara știe cine i-a ucis mama ”Totul a fost un pariu”

Ioana Bărbat are acum 42 de ani și îți trăiește viața încercând să-și șteargă amintirile care au marcat-o, trauma pe care a trăit-o în urmă cu 30 de ani și întrebările fără răspuns care i-au împuns creierul multă vreme. Știe cine e vinovat, îi știe numele, dar povestea ei nu are sfârșit.

”Știm vi­novatul: Vasile Joițoiu (n.red. era în decembrie 1989 capitanul de contrainformații al UM 01185). El a fost con­damnat la 18 ani de închisoare și achitat de tribunalul militar. Știm că a luat arma de la un militar și a tras. Ulterior am aflat că totul a fost un pariu. El a pariat cu ceilalți că, dintr-o rafală, ne omoară pe toți. A pier­dut! Eu și tata nu am murit”, povestea Ioana într-unul din ultimele interviuri acordate în urmă cu câțiva ani.

Apoi, dezamăgită, Ioana Bărbat a hotărât să nu mai apară, să nu mai dea interviuri. ”E degeaba. Încerc să-mi văd de viața mea”, a spus la un moment dat Ioana, fiica primului martir al Revoluției de la Timișoara.


DISTRIBUIE PE FACEBOOK

Loading...

Privacy Policy Settings

Mergi la SUS