Press "Enter" to skip to content

E fara precedent in Romania! Examenul de Bacalaureat, la un pas sa fie blocat. Mii de profesori ameninta cu declansarea grevei

Sindicatele din învățământ amenință cu greva generală din 12 iunie 2017

Profesorii preuniversitari din Cluj, dar si din alte orase se pregatesc de greva generala pentru luni, cand este programata proba competentelor digitale.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), cea mai mare din Educație,  a declanșat un referendum prin care va consulta membrii în vederea organizării unei greve generale începând cu 12 iunie 2017, a declarat  pentru ȘCOALA GORJEANĂ, președintele USLI  Gorj, Constantin Huică.

Liderul USLI Gorj a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că în ultima săptămână de școală ar putea fi grevă generală:  „Așa cum au hotărât colegii, în numele membrilor de sindicat, care sunt nemulțumiți de actuala grilă de salarizare, s-a declanșat un referendum pentru greva generală, începând cu 12 iunie.  Dacă membrii de sindicat nu sunt mulțumiți de această lege a salarizării și vor să protesteze, au posibilitatea. O grevă generală nu se poate face de către liderii de sindicat, se face numai cu acordul oamenilor”, a spus Constantin Huică.

FSLI a pichetat miercuri Palatul Parlamentului pentru aproximativ două ore, sindicaliștii din învățământ fiind nemulțumiți de proiectul legii salarizării unitare. Aceștia au avut pancarte pe care scria „Ați găsit bani pentru voi, găsiți bani și pentru noi”, „Instanța a hotărât să plătiți dobânda. Când?”, „Personalul didactic auxiliar își cere dreptul la un program normal și remunerație corespunzătoare funcției”, „Ați distrus învățătura, tineretul și cultura, iar acum vă fofilați și salarii mici ne dați”.

Profesorii preuniversitari din Cluj, dar si din alte orase se pregatesc de greva generala pentru luni, cand este programata proba competentelor digitale.

Practic, 3.000 de profesori vor intra în greva daca solicitarile lor, cele mai multe de ordin financiar, nu vor fi luate în calcul de catre minister, a anuntat liderul Sindicatului Liber al Invatamantului Preuniversitar din Cluj, Lucia Cojocaru, potrivit Ziare.com.

Greva ar urma sa aiba loc luni, 12 iunie, la ora 8:00, si ar urma sa duca la blocarea desfasurarii probei de competente digitale din cadrul Bacalaureatului.

„Din ceea ce stiu, este vorba despre aproximativ 3.000 de profesori în judet care vor intra în greva. Din comunicarile cu colegii, stiu ca greva va fi în toate judetele din tara unde avem reprezentanti. Sigur ca greva ar afecta si examenul de Bacalaureat, în conditiile în care în data de 12 este programata proba de competente digitale. Suntem deschisi la negocieri si raspundem si daca suntem solicitati la 12 noaptea sau la patru dimineata”, a declarat Lucia Cojocaru.

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO