Preşedintele PSD Liviu Dragnea şi premierul Mihai Tudose au răspuns, joi seară, întrebărilor jurnaliştilor prezenţi la Băile Herculane, unde va avea loc o şedinţă cu preşedinţii organizaţiilor judeţene PSD.
Liderul Partidului Social Democrat a precizat că „nu respinge ideea unui miting”, dar că „trebuie să decidem pentru ce facem miting, să aibă sens”.
„De data aceasta nu o să mai respins ideea mitingului, dar trebuie să decidem pentru ce facem un astfel de miting, să aibă sens. Am auzit mai multe idei de la colegii mei”, a răspuns Liviu Dragnea la întrebările jurnaliştilor.
La rândul său, premierul Tudose a apărat Codul Fiscal, spunând „Nu am discutat cu preşedintele Iohannis în ultima vreme”, a precizat premierul Tudose, la Băile Herculane. „Domnia sa are părerea dumnealui despre Reforma Fiscală, noi o avem pe a noastră. Părerea noastră e cea bună, fiind confirmată pe rând de parlament, sindicate”, a explicat premierul jurnaliştilor.
Liviu Dragnea a lămurit şi motivul pentru care senatorii Coaliției au boicotat sedinta de marți a comisiei de apărare în care ar fi trebuit să se discute achiziția rachetelor Patriot. „Senatorii PSD din Comisia de Apărare au fost invitaţi la o activitate, la invitaţia şefului unui instituţii importante. O să discut eu mâine cu ei, să nu mai aibă activitate săptămâna viitoare”, a spus Dragnea. Şeful PSD a explicat şi că luni proiectul va trece de Senat, marţi ajungând la Camera Deputaţilor, for decizional.
Premierul Tudose a precizat că nu a discutat cu Rex Tillerson, secretarul de stat al SUA care a făcut o vizită de 12 ore în România, explicând că înaltul oficial american s-a întâlnit cu omologul său, ministrul de Externe al României, scrie realitatea.net