Bogdan Lauric, un barista (specialist în prepararea cafelei) din Timişoara, arată cum ar trebui, de fapt, să ne bucurăm de aroma cafelei pe care o bem în fiecare zi.
„O cafea lungă cu lapte“, aceasta este cea mai frecventă cerinţă în cafenelele din România. Clienţii cred că astfel au parte de o cafea mai puţin tare şi mai benefică pentru organism, dar lucrurile stau exact invers.
„Românii nu ştiu să bea cafea. Cafeaua lungă cu lapte nu e cafea. Nu e nici gustoasă, nici sănătoasă. La noi, cafeaua lungă cu lapte este 60 la sută apă, 30 la sută cafea şi restul lapte. Dar românii preferă să fie cât mai mare şi să stea cât mai mult la ţigară. În ţările avansate, unde există o cultură a băutului de cafea, nu există «cafea lungă». Cu toate astea, americanii au fost cei care au adus zeama lungă, lor le place tot ce e mare. Iar noi copiem mereu tot ce e mai prost şi mai facil“, a declarat Bogdan Lauric, unul dintre puţinii barmani din România cu diplomă de barista. Apa se bea înainte de cafea Cu o experienţă de zece ani, timişoreanul Bogdan Lauric a explicat de ce adevărata cafea este cea espresso, cum se face o cafea ristretto, ce este capuccino, latte macchiato sau cafeaua americano.
„Adevăraţii băutori de cafea beau ristretto. Vine de la italieni. Este traducerea de la «deget». Este un espreso cu jumătate din cantitatea de apă. Aşa simţi cel mai bine aroma cafelei. Îţi poţi da seama cel mai bine ce cafea bei. Se serveşte cu un pahar mic de apă. Am văzut că la noi oamenii beau apa după ce au terminat cafeaua sau în timp o servesc. Nu ştiu că apa li se pune pentru a-şi clăti gura înainte, tocmai pentru a simţi mai bine aroma cafelei“, a explicat Bogdan Lauric. Cafeaua lungă este mai degrabă apa cu gust de cafea, lăsată să curgă de la espressor.
„Este şi toxică. Cu cât curge mai multă apă prin cafea, cu atât se elimină mai multe substanţe toxice din cafeaua deja supraexpusă. Se diluează automat şi aroma, cafeaua se arde, pentru că apa care trece prin ea are 120-130 de grade. Cu cât este mai scurtă cafeaua, cu atât e mai bună şi mai sănătoasă. Nu este mai tare, cum zic unii neiniţiaţi, ci este mai aromată. Atunci simţi ce cafea bei, poţi să faci diferenţieri şi comparaţii“, a mai spus Lauric. Cea mai obişnuită cafea în rândul iubitorilor din Europa este espresso-ul simplu. Este cafeaua normală şi se bea la ceaşcă mică. În rândul specialiştilor există şi termenul de cafea Americano, ceea ce seamănă cu o cafea lungă. „Este un shot de espresso cu multă apă fierbinte. Dar nu este cafeaua lungă“, a mai spus specialistul.
Citeste mai mult: adevarul.ro