Sistemul nervos este de origine ectodermică. După diferenţierea foiţelor embrionare în ectoderm, mezoderm şi endoderm, se petrece mai întâi o îngroşare a ectodermului, formându-se placa neurală, din care, după a 15-a zi de la concepţie se va dezvolta encefalul.
Placa neurală va suferi o invaginare, care se va adânci treptat, formând 2 creste, care se vor apropia una de cealaltă şi vor da naştere tubului neural. Acesta se va afunda în mezoderm şi va avea o porţiune caudală, care va suferi schimbări mai ample, dând naştere porţiunilor inferioare ale sistemului nervos.
Partea cefalică a tubului neural suferă 2 strangulări, dând naştere la 3 vezicule: rombencefalul, mezencefalul, prozencefalul, după care rombencefalul se divide în alte 2 vezicule (metencefal şi mielencefal). Mezencefalul rămâne nedivizat, iar prozencefalul va forma cele 2 emisfere cerebrale.
Canalul neural, partea caudală, se dilată pe unele porţiuni, formând cele 4 ventricule cerebrale.
Restul tubului neural alcătuieşte măduva spinării şi suferă îngroşări la nivel cervical şi lombar.
Toate aceste modificări au loc în primele 3 luni şi jumătate de viaţă intrauterină. Neuronii ce alcătuiesc aceste formaţiuni îşi dezvoltă dendrite şi axoni şi încep să producă enzimele necesare funcţionării lor.
Între 4 şi 6 luni de viaţă intrauterină se produc mielinizări intense ale rădăcinilor anterioare şi posterioare ale măduvei spinării, precum şi ale cordoanelor anterioare, posterioare şi laterale. Tot acum are loc şi mielinizarea nervilor cranieni motori (oculomotor, facial şi trigemen).
La începutul lunii a 5-a de viaţă intrauterină se formează primele şanţuri pe suprafaţa emisferelor cerebrale şi se stabilesc primele conexiuni între diferitele niveluri ale sistemului nervos.
În luna a 7-a de viaţă intrauterină scoarţa cerebrală are, în cea mai mare parte a ei, 6 straturi de celule. Faţă de celelalte segmente ale sistemului nervos, emisferele cerebrale au un ritm de dezvoltare mai lent în etapa prenatală, când funcţia lor de relaţie se realizează destul de restrâns.
Între 6-9 luni de viaţă intrauterină se dezvoltă şi analizatorii, în următoarea ordine: mirosul, gustul, auzul, văzul, tactul.
Transformările structurale descrise fac posibilă manifestarea vieţii intrauterine atât în plan biologic, cât şi în planul vieţii de relaţie. În acest fel la 9 săptămâni apare o agitaţie motorie difuză, iar de la 10 săptămâni pot fi înregistrate bătăile inimii. La 12 săptămâni apar mişcări la nivelul tractului digestiv.
Cercetări mai noi confirmă faptul că la 6 luni de viaţă intrauterină fătul emite nişte sunete interpretate ca ţipete foarte slabe, iar la 8 luni apare posibilitatea unui mod de comunicare direct, gestual, cu exteriorul.
Pe acest principiu se bazează ideea că atunci când s-a realizat o comunicare verbală cu fătul sau când s-a utilizat în mod frecvent o anumită muzică, după naştere copilul se dovedeşte mult mai receptiv la astfel de stimuli, comparativ cu cei care nu au fost supuşi la influenţe de acest tip.
De asemenea, înregistrându-se mişcările fătului, s-a constatat că acestea diferă calitativ, în funcţie de stările psihice ale mamei.
Toate aceste fenomene au dus la acreditarea ideii de existenţă a unui prepsihism sau psihism prenatal.
Cert este că toţi cei ce au cercetat acest psihism prenatal acreditează ideea că în perioada prenatală mamele nu trebuie să fie numai purtătoarele biologice ale copilului, ci trebuie să urmărească atent manifestările acestuia, să stimuleze producerea acestor manifestări şi să încerce să comunice cât mai mult cu fătul.
Condiţiile dezvoltării normale în etapa intrauterină
Pentru ca dezvoltarea prenatală a fiinţei umane să se desfăşoare în bune condiţii trebuie mai
întâi să fie asigurate premisele exprimate în:
– echipamentul ereditar normal al părinţilor,
– sănătatea fizică şi mentală a acestora,
– interacţiunea optimă între părinţi şi
– consensul acestora de a avea copii.
O condiţie a dezvoltării normale a produsului de concepţie o constituie alimentaţia raţională a mamei, care trebuie să cuprindă produse proaspete, care să conţină vitamine, proteine, săruri de calciu, fosfor, fier, glucide şi lipide.
Regimul zilnic de viaţă al mamei trebuie să alterneze în mod optim activitatea cu odihna, să evite suprasolicitările profesionale sau casnice, dar şi excesul de grijă exprimat prin inactivitate prelungită.
În ultimele luni de sarcină, mama trebuie să îşi reducă activitatea profesională, dar să îşi păstreze un program zilnic de activitate, de plimbare şi de exerciţii fizice uşoare.
Foarte importantă este şi starea psihică a mamei, care trebuie să se simtă ocrotită şi asigurată afectiv de partenerul ei de viaţă, dar şi de ceilalţi membri ai familiei. Climatul familial trebuie să fie de calm, încredere, siguranţă şi ajutor corespunzător, pentru a face faţă cu uşurinţă tuturor problemelor pe care le ridică venirea pe lume a unui copil.
Păstrarea sănătăţii fizice şi evitarea acelor situaţii care ar produce contaminări microbiene, ca şi renunţarea la substanţe iritante (tutun, cafea) reprezintă, de asemenea, factori favorizanţi ai dezvoltării intrauterine normale.
Condiţiile dezvoltării normale în etapa intrauterină
Pentru ca dezvoltarea prenatală a fiinţei umane să se desfăşoare în bune condiţii trebuie mai întâi să fie asigurate premisele exprimate în:
– echipamentul ereditar normal al părinţilor,
– sănătatea fizică şi mentală a acestora,
– interacţiunea optimă între părinţi şi
– consensul acestora de a avea copii.
O condiţie a dezvoltării normale a produsului de concepţie o constituie alimentaţia raţională a mamei, care trebuie să cuprindă produse proaspete, care să conţină vitamine, proteine, săruri de calciu, fosfor, fier, glucide şi lipide.
Regimul zilnic de viaţă al mamei trebuie să alterneze în mod optim activitatea cu odihna, să evite suprasolicitările profesionale sau casnice, dar şi excesul de grijă exprimat prin inactivitate prelungită.
În ultimele luni de sarcină, mama trebuie să îşi reducă activitatea profesională, dar să îşi păstreze un program zilnic de activitate, de plimbare şi de exerciţii fizice uşoare.
Foarte importantă este şi starea psihică a mamei, care trebuie să se simtă ocrotită şi asigurată afectiv de partenerul ei de viaţă, dar şi de ceilalţi membri ai familiei. Climatul familial trebuie să fie de calm, încredere, siguranţă şi ajutor corespunzător, pentru a face faţă cu uşurinţă tuturor problemelor pe care le ridică venirea pe lume a unui copil.
Păstrarea sănătăţii fizice şi evitarea acelor situaţii care ar produce contaminări microbiene, ca şi renunţarea la substanţe iritante (tutun, cafea) reprezintă, de asemenea, factori favorizanţi ai dezvoltării intrauterine normale.
Mediul intrauterin în care se dezvoltă fătul îi asigură acestuia o maximă protecţie, atât timp cât sunt îndeplinite toate condiţiile cu influenţă pozitivă amintiţi mai sus. Neîndeplinirea oricăreia dintre aceste condiţii se transformă în factori nocivi, care acţionează mai puternic în perioada embrionară, putând determina perturbări grave în procesul de dezvoltare embrionară.
O ereditate deficitară a unuia sau a ambilor părinţi se exprimă în tare fizice şi psihice în proporţie de 39%, iar bolile genetice tind să se perpetueze la descendenţi într-un procent semnificativ.
Alimentaţia deficitară a mamei încetineşte dezvoltarea în special a sistemului nervos, a numărului de neuroni şi determină întârzieri în dezvoltarea intelectuală.
Infecţiile virale determinate de viruşi precum gripa, rubeola sau virusul citomegalic pot determina închiderea deficitară sau neînchiderea tubului neural, precum şi degenerări grave ale ţesutului nervos, malformaţii cardiace, deficienţe senzoriale, în special de vedere şi auz.
Efectele radiaţiilor puternice sunt grave şi imprevizibile, putând produce mutaţii genetice cu efecte deosebite în planul dezvoltării copilului.
De asemenea, un factor nociv în dezvoltarea fătului îl constituie consumul abuziv de tutun, alcool, medicamente sau droguri.
Asupra mamei pot acţiona şi agresori psihosociali: tensiunile nervoase generate de un climat de muncă încordat, de neînţelegerile cu familia, de lipsa ajutorului în momente dificile. Toate acestea pot determina o stare anxioasă, care se accentuează pe măsura apropierii momentului naşterii, epuizând mamei forţele fizice şi morale.
Evenimentele percepute intens de mamă în plan afectiv determină modificări nedorite ale biochimismului intern, cu repercusiuni asupra dezvoltării copilului.
Be First to Comment