Știri captivante și curiozități din toată lumea – Descoperă informațiile care contează!

🔗 Conectează-te cu NOI

🌿 Hai pe Facebook! 📘 Alătură-te Grupului ▶️ Urmărește pe YouTube

Descoperire BIZARA in Marea Moarta care contrazice BIBLIA

in Curiozitati de

Acum mai bine de 60 de ani, săpăturile din peşterile Qumran au scos la iveală aproape o mie de pergamente care conţin informaţii importante privind trecutul omenirii. Printre acestea se află un manuscris care oferă indicii cu privire la dispariţia Nefilimilor. Este vorba despre ceea ce arheologii au numit „Cartea uriaşilor” (The Book of Giants).

Biblia face mai multe trimiteri la uriaşi, iar cele mai multe dintre ele pot fi găsite în Cartea Genezei, scrie Mysterious Earth. Cele mai multe dintre aceste informaţii referitoare la uriaşi provin din Cartea lui Enoh. Această veche scriere religioasă evreiască a fost atribuită străbunicului lui Noe, deși unii cercetători datează părţi din ea în jurul anului 300 î.Hr.

Enoh este un personaj puţin spus enigmatic. Cartea Genezei menţionează că Enoh a trăit pe pământ 365 de ani, înainte ca Dumnezeu să-l ia la el. În acea perioadă, planeta noastră era locuită şi de „îngeri” care au interacţionat în mod liber cu oamenii, iar din încrucişarea lor cu „fiicele omului” au dat naştere unor fiinţe incredibil de mari şi puternice, nişte giganţi hibrizi numiţi Nefilimi.

Etimologia cuvântului „Nefilim” nu este pe deplin înţeleasă, dar oamenii de ştiinţă au propus mai multe accepţiuni ale termenului: „căzuţi”, „apostaţi” sau „cei care cauzează căderea altora”. Indiferent de numele lor, „Nefilim” a fost întotdeauna sinonim cu „Uriaş”.

„Cartea uriaşilor” găsită în peşterile Qumran oferă o perspectivă diferită de cea din „Cartea lui Enoh”. Deşi incomplet, fragmentul de pergament prezintă un tablou sumbru: Nefilimii au conştientizat că se vor confrunta cu distrugerea iminentă din cauza răutăţii lor. S-au speriat atât de tare, încât i-au cerut lui Enoh să vorbească, în numele lor, în faţa lui Dumnezeu.

Textul începe cu o descriere a modului în care Nefilimii au afectat Pământul şi toate fiinţele de pe Pământ. Treptat, teama s-a instalat în sufletul lor, din momentul în care au început să aibă vise profetice în care erau judecaţi. Primul care a avut astfel de vise a fost Mahway fiul uriaş al îngerului Barakel. În visul său, a văzut o tablă cu mai multe nume, cufundată în apă. Când tabla a ieşit la suprafaţă, au rămas doar trei nume. Visul reprezintă dezastrul care va veni odată cu potopul asupra tuturor, cu excepţia lui Noe şi a familiei sale.

Nefilimii au încercat să descifreze înţelesul acestui vis, dar nu au fost capabili să interpreteze semnele. Curând după aceea, încă doi uriaşi, Ohya şi Hahya, fiii îngerului căzut Shemyaza, au avut vise similare: au visat un copac dezrădăcinat aproape complet, căruia i-au rămas doar trei rădăcini.

După aceea, şi ceilalţi uriaşi au început să aibă vise apocaliptice. Abia atunci şi-au dat seama de caracterul profetic al viselor lor şi au încercat să-l caute pe Enoh pentru a-i cere ajutorul. Din păcate, Enoh nu se mai afla pe pământ, aşa că Nefilimii l-au ales pe unul dintre ei ca să facă o călătorie cosmică pentru a-l găsi.

Din păcate, părţi ale pergamentului s-au deteriorat, dar conţinutul general al textului este evident. Unul dintre uriaşi a călătorit în spaţiu pentru a-l găsi pe Enoh. Textul devine foarte interesant în condiţiile în care vom substitui câţiva termeni şi nu vom ţine cont de conţinutul lor alegoric, ci o vom considera o descriere a unor evenimente reale al căror semnificaţie a devenit confuză în timp.

Dacă vom considera sintagma „zburând cu mâinile lui ca vulturii”  o metaforă, se poate emite ipoteza că Mahway a decolat de pe pământ într-o navă spaţială? În acest caz „Pustiul, marele deşert” se referă la spațiul interstelar? Totul depinde de cât de profund dorim să interpretăm un manuscris fragmentar, vechi de 2000 de ani.

Enoh îl trimite înapoi pe Mahway, promiţându-i că va vorbi cu Dumnezeu în numele lor. Din păcate pentru Nephilim, Enoh nu a adus o veste bună:

Scribul (Enoh…) (…) o copie din a doua tablă pe care (Enoh) a tri(mis-o…) scrisă de mâna lui Enoh, celebrul scrib (… În numele lui Dumnezeu cel mare) şi cel sfânt, lui Şemihaza şi tuturor (tovarăşilor săi…) să ştiţi că nu (…) şi lucrurile pe care le-aţi făcut şi că soţiile voastre (…) ele şi fiii lor şi soţiile (fiilor lor…) prin destrăbălarea voastră pe Pământ şi a existat peste voi (… şi Pământul urlă) şi se plânge de voi şi de faptele copiilor voştri (…) de răul pe care i l-aţi făcut. (…) până cănd Rafail va sosi, priviţi dezastrul (se apropie un mare potop şi va distruge toate vietăţile) şi tot ce este în deşerturi şi pe mări. Şi semnificaţia problemei (…) peste voi pentru cele rele. Dar acum, slăbiţi legăturile ce vă lea(gă de rău…) şi rugaţi-vă.

Sursa: infoalert.ro

Trimite prietenilor

Ultimile din

Mergi la SUS