După codurile galben şi portocaliu de caniculă, Administraţna Naţională de Meteorologie a lansat, ieri, o nouă avertizare de cod galben şi portocaliu, de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată şi ploi însemnate cantitativ.
Codul portocaliu este valabil pentru cursul nopții de duminică spre luni (2 spre 3 iulie) și pentru parcursul zilei de luni, 3 iulie, în județele Gorj, Vâlcea, Mehedinți, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman și zona de munte a județelor Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Buzău. Instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantități de apă de 50…70 l/mp și pe arii restrânse 80…90 l/mp.
Codul galben va fi valabil în sudul Banatului, jumătatea estică a Munteniei, în cea mai mare parte a Moldovei și local în Transilvania. Temporar, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se vor înregistra, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantităţi de apă în general între 25 și 50 l/mp. (foto: pixabay.com)