Nu ştiu cum s-o spun mai des şi cu mai multă apăsare: cel mai de preţ lucru pe care îl au copiii este curiozitatea. Dorinţa aceea arzătoare de a cunoaşte lumea din jur, de a pune întrebări, de a descoperi. Mirarea care se citeşte în ochii lor mari este atât de frumoasă şi de intensă.
Vi-i amintiţi când mergeau de-a buşilea şi explorau cu gura, cu mâinile, chiar şi cu nasul tot ceea ce vedeau în jur? Apoi, când abia au învăţat să meargă, vi-i amintiţi cum voiau să ajungă la cel mai înalt raft din bibliotecă ca să vadă ce se ascunde acolo sau când voiau să se caţere pe cel mai mare tobogan?
Când au început să vorbească a început şi vârsta miilor de întrebări. De ce? De ce? De ce, mami? E important să le răspundem cât mai des şi cu cât mai multe detalii şi atenţie. Ba chiar să le încurajăm întrebările, oricât de multe şi de dese ar fi ele. Am citit mai multe studii care mi-au confirmat că atenţia noastră în acea etapă a vieţii lor îi va ajuta foarte mult în viitor, atunci când vor intra la şcoală.
Întrebarea – un proces mental sofisticat
Încă din 1964, un studiu* afla că bebeluşii, chiar şi la vârsta de numai două luni, au o predispoziţie pentru lucruri noi. Atunci când părinţii le-au arătat mai multe lucruri diferite, bebeluşii au demonstrat predilecţie pentru acele lucruri pe care nu le cunoşteau şi nu le mai văzuseră până atunci. După vârsta de un an, copiii întind mâna către acele obiecte nefamiliare şi se uită întrebători la părinţii lor în timp ce fac asta.
În 2007, un alt studiu* analiza datele obţinute după ce psihologii au urmărit cum interacţionează copiii cu părinţii lor în interval de două ore. Aşa au aflat că un copil pune, în medie, mai mult de 100 de întrebări pe oră. Unele dintre acestea sunt întrebări menite să atragă atenţia părinţilor, dar cele mai multe sunt puse din dorinţa de a afla informaţii.
Să adresezi întrebări implică un proces mental sofisticat.
Copilul trebuie să realizeze mai întâi că există lucruri pe care nu le ştie, că există lumi invizibile ale cunoaşterii pe care nu le-a vizitat încă. Trebuie, de asemenea, să realizeze că alţi oameni, precum părinţii sau educatorii, deţin acele informaţii. Iar, mai apoi, trebuie să îşi dea seama cum să formuleze întrebarea pentru a obţine răspunsul pe care îl caută.
spune Paul Harris de la Harvard University.
Copiii care au pus multe întrebări şi cărora părinţii le-au răspuns şi le-au încurajat curiozitatea se vor comporta la fel şi atunci când vor intra la şcoală. Vor învăţa cu pasiune, cu spirit de observaţie şi cu entuziasm pentru lucrurile noi pe care le află.
Nu numai studiile, dar şi propria experienţă mi-a arătat cât e de important să hrănim curiozitatea copiilor. Sofia trece acum printr-o perioadă foarte frumoasă, la cei 10 ani ai ei. A fost mereu curioasă, am încurajat-o să vorbească liber şi să întrebe orice, atâta timp cât o face respectuos. A rămas la fel şi acum şi a îmbrăţişat şcoala cu dorinţă de cunoaştere. Chiar şi când i-a trecut entuziasmul clasei pregătitoare şi a clasei I, iar lucrurile au devenit mai complicate la şcoală, a ştiut să extragă informaţiile interesante dinmaterii precum geografie, istorie sau biologie. A rămas pasionată de animale. Citeşte mult despre ele, ştie milioane de curiozităţi din lumea lor. Şi, în continuare, pune multe întrebări. Doar că acum ştie cum să afle şi singură răspunsurile.