Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

DE CE AVEM FICATUL GRAS?

in Sanatate de

Ficatul este ca o uzina cu foc continuu. Si numai de noi depinde starea lui perfecta de functionare. Bine, si factorul genetic are rolul lui. Insa, “ficatul gras” e consecinta nesabuintei, de multe ori.

E cel mai mare organ intern, singurul capabil sa se regenereze. Rolul de filtrare a toxinelor in urma digestiei este extrem de greu. Se lupta cu metabolizarea grasimilor in exces, cu chimicalele din alimente, dar si cu ce ii oferim noi cu buna stiinta.

CUM IMBOLNAVIM FICATUL

Desi stim ca sunt toxice, inghitim substante precum alcool, tutun, droguri si medicamente luate la intamplare, drept “naturale”. Asa ca nu numai marii consumatori de alcool ajung la ciroza hepatica sau chiar la cancer. Obezitatea, diabetul, litiaza biliara, bolile autoimune, colesterolul mare, tuberculoza, insuficienta cardiaca cronica, chisturile hepatice sunt cateva dintre afectiunile care pot avea influenta negativa. Paracetamolul luat excesiv si anticonceptionalele creeaza, la randul lor, o predispozitie catre imbolnavirea ficatului.

CAND SA DAI FUGA LA MEDIC

Ficatul nu doare si nu da semne de suferinta deca in stadii avansate de boala. Dar pot fi luate in seama cateva indicia ale unui ficat cu probleme. Oboseala continua, lipsa poftei de mancare, pierderea rapida in greutate, starea generala proasta pot fi semne care sa conduca si spre o afectiune a ficatului suprasolicitat. Iar daca aceste simptome apar la persoanele cu burta mare, e cam grav. Caci, de obicei, ficatul gras este asociat cu diabet, hipertensiune, obezitate si trigliceride crescute, un nivel ridicat al colesterolului rau si un nivel mic al colesterolului bun. Cand peste 10% din ficat are depuneri adipoase, creste riscul de a face ciroza si chiar cancer hepatic. La femei, sindromul ovarelor polichistice este un factor mare de risc corelat cu steatoza hepatica.

DE CE SE “INGRASA”?

Boala ficatului gras nonalcoolic inseamna un complex de boli, fara legatura cu consumul de alcool. E vorba despre steatoza, steatohepatita nonalcoolica si ciroza, cu potential evolutiv catre cancer. Cam 1/3 din populatie se confrunta cu astfel de probleme. La baza lor se afla sindromul metabolic cauzat de obezitate, diabet de tip 2, rezistenta la insulina, hipertensiune si dislipidemie. Toate consecinte ale sedentarismului, alimentatiei, lipsei de somn si ale stresului cotidian.

OBEZITATEA SI FICATUL GRAS DISTRUG INIMA

Atacul de cord, insuficienta cardiaca, hipertensiunea, moartea subita cardiaca, angina pectoral si ritmul cardiac anormal sunt afectiuni care apar mai des la cei cu o greutate peste limita normala, fata de cei care mentin un indice de masa corporala sanatos. Obezitatea mareste de multe ori riscul de boli de inima din cauza nivelului de lipide din sange, care creste la pacientii obezi si apoi, la randul sau, creste nivelul trigliceridelor si reduce “colesterolul bun”. Persoanele cu o cantitate excesiva de grasime corporala au niveluri mai ridicate de trigliceride si “colesterol rau”, un nivel mai scazut de “colesterol bun” in sange. Astfel se creeaza conditii optime pentru dezvoltarea bolilor de inima.


Ultimile din

Mergi la SUS