Prezent la deschiderea anului universitar de la Timișoara, preşedintele Klaus Iohannis a ţinut un discurs urmat de un dialog de aproape o oră cu studenţii. Şeful statului a răspuns întrebărilor venite din partea acestora şi le-a explicat că marile sisteme publice trebuie reconstruite, subliniind că o societate care îi respectă pe profesori nu-i lasă să trăiască în pragul sărăciei.
Ceea ce este destul de greu de înţeles de către opinia publică este faptul că, într-un asemenea moment (deschiderea unui an universitar), într-un asemenea cadru, preşedintele afirmă că „dascălii sunt prost pregătiţi”. Ca dascăl cu vechime, domnia sa ar trebui să ştie că, în această primă zi de şcoală, „învăţăceii”, fie ei mai mici sau mai mari, trebuie să fie motivaţi, să li se insufle încrederea în şcoală, în importanţa educaţiei etc.
Poate că scopul a fost unul nobil, având în vedere că preşedintele a subliniat că trebuie recunoscută importanţa marilor sisteme publice, însă felul în care a făcut-o nu este tocmai inspirat.
„Dascălul nu este privit ca o verigă importantă în societate. Cea mai banală şi clară dovadă este nivelul salarizării. O societate care îşi respectă dascălii nu-i lasă să trăiască în pragul sărăciei. Dascălii sunt prost pregătiţi şi de multe ori jigniţi, dar aşteptăm ca şcoala să fie de multe ori extrem de performantă”, a spus Klaus Iohannis, citat de Agerpres.
Potrivit șefului statului, și în administraţie şi în cazul medicilor există aceeaşi problemă.
„Atâţia ani i-am plătit pe medici cam în zona în care putem să spunem că este tot la limita sărăciei, însă avem pretenţii senzaţionale când mergem la spital să fie ca în filmele pe care le vedem la televizor din vest. Greu, foarte greu. O societate care are numai pretenţii şi nu înţelege care sunt nevoile marilor sisteme publice are o problemă şi de aceea spun că nu este aşa simplu”, a susţinut Iohannis, citat de Agerpres.
Şeful statului a subliniat că trebuie recunoscută importanţa marilor sisteme publice.
„Noi trebuie să recunoaştem importanţa marilor sisteme publice, să le reconstruim, să le facem iarăşi performante – asta înseamnă şi calitate şi salarii – şi atunci abia putem să vedem că ele funcţionează mai bine spre mulţumirea cetăţeanului şi abia atunci omul va putea spune: am plătit impozite, am contribuit, dar sunt mulţumit de serviciile publice, de educaţie, de administraţie, de sănătate şi aşa mai departe. Pentru a face toate acestea este nevoie de un proiect de ţară”, a conchis preşedintele Iohannis.
Sursa: infoalert.ro