Din 230.000 de copii care au intrat în anul 2004 în clasa I în România, doar 35% au ajuns în anul 2016 să promoveze examenul de Bacalaureat. Instituția fundamentală care ar trebui să le ofere copiilor cunoaștere, valori, repere, evoluție s-a specializat, de fapt, în a-i pierde pe drum, de la semestrul 1 la semestrul 2, de la un ciclu de învățământ la celălalt.
Măriuca Talpeș, CEO Intuitext și inițiatoarea proiectului Merito, care îi premiază pe profesorii valoroși din România, vorbește, cu cifre, despre situația învățământului românesc. Sunt procente care ocupă spații infime pe hârtie, dar care înseamnă de fapt că zeci de mii de elevi și absolvenți se află astăzi într-o poziție vulnerabilă, într-un loc rău și pentru ei, dar și pentru România. Un număr uriaș de copii, care și-au imaginat cândva, la începutul clasei I că ar putea avea un viitor frumos, riscă să se transforme în șomeri de lungă durată. Iar acest lucru se întâmplă la fiecare generație.
„Noi păcălim copiii ani de zile cu note umflate”
Potrivit testelor PISA, administrate de OECD, 40% din copiii români de 15 ani nu au abilități minime care să le permită să înțeleagă un text sau să facă un raționament matematic ori științific elementar. „Dacă comparăm aceste rezultate cu rezultatele de la Evaluarea Națională de sfârșitul clasei a VIII-a, vedem că regăsim acest procent de 40% în procentul celor care iau note sub 6. Evaluarea Națională e un test modest, făcut să aibă notă de trecere 6”, crede Măriuca Talpeș. În opinia ei, standardul de notare la clasă este viciat.
„Noi păcălim copiii ani de zile cu note umflate. Îi trecem clasa, dar ei nu pot să înțeleagă un text sau să facă un raționament. 26% dintre ei au note mai mari cu între 3 și 5 puncte la clasă față de Evaluarea Națională, iar în mediul rural procentul este de 40%”, spune ea.
Din datele pe care le deține, la precedentul examen de Evaluare Națională, în 168 de școli din cele aproximativ 7.000 din România nu a existat nici măcar o notă de trecere. Iar examenul nu ar trebui să pună, consideră ea, mari probleme. „Un profesor de matematică din Dej pe care noi îl admirăm foarte mult, dl. Sorin Borodi, compară din pasiune subiecte date la examenul de intrare la liceu din 1933 până astăzi. Acordă fiecărui subpunct o notă de la 1 la 10 în funcție de dificultate, apoi face media. În 1933, primul liceu măsurat de dânsul, un liceu militar, avea aproape nota 10 în ceea ce privește dificultatea. Înainte de 1989 erau toate peste 8, iar după 1989 am început să scădem dramatic și am ajuns la nota 4 și un pic. Copiii noștri dau examene mai ușoare decât am dat noi sau părinții noștri”, declară Măriuca Talpeș, și ea absolventă a Facultății de Matematică.
Elevii care iau note mici la Evaluarea Națională și care se întâmplă uneori să nu știe nici măcar să scrie și să citească ajung mai apoi la liceele tehnologice. „Sunt licee unde se intră cu nota 1. Întrebarea este: Mai poți face ceva pentru ei în următorii patru ani sau în următorii doi ani de învățământ obligatoriu? Răspunsul este: Nu. Cu mari eforturi poți duce, la acea vârstă, un elev de la 4-5 la 6-7. Dar de la nota 1 niciodată”, spune ea. Intervenția trebuie făcută în clasele mici când copiii care se confruntă cu dificultăți ar trebui să aibă parte de ajutor pentru a recupera din decalaj. Atunci mulți ar putea ajunge cu adevărat să-și merite notele de trecere. Ce se întâmplă însă acum este că ei sunt trecuți de multe ori clasa pentru a nu afecta imaginea profesorului sau a școlii, fără să se preocupe cineva de problemele lor.
„O școală rigidă, bazată pe penalizare. Ești bun sau prost”
„Fiecare din clasa mea este un mic diamant. Eu doar trebuie să îl șlefuiesc și să îi dau aripi. Așa trebuie să gândească un profesor. În 2012, s-a făcut un studiu în care au fost întrebați cât de motivați sunt să meargă la școală. Copiilor români nu le place la școală, e o școală rigidă, care îi pune să memoreze, e bazată pe penalizare, ești bun sau ești prost. Trebuie să stai în bancă nemișcat, iar singurul lucru pe care îl faci este să asculți profesorul și atât. Apoi te duci acasă să te antrenezi pe modele pe care le-ai primit, nu trebuie să fii creativ, nu trebuie să pui întrebări, nu trebuie să faci nimic cu mânuța ta. Trebuie să fii nemișcat, cuminte în bancă și să memorezi”, vorbește Măriuca Talpeș despre doar unul dintre motivele care îi îndepărtează pe copii de școală.
98,5% dintre profesori se consideră bine și foarte bine pregătiți din punct de vedere pedagogic
Ea citează rezultatele unui alt studiu internațional care se află în contrast puternic cu felul în care școala este trăită de elevi. Potrivit Teaching and Learning International Survey (TALIS), realizat de OECD în anul 2013, 98,5% dintre profesorii români se consideră bine și foarte bine pregătiți în ceea ce privește pedagogia disciplinei predate, în timp ce 99,8% dintre profesori se simt bine și foarte bine pregătiți în ceea ce privește conținutul disciplinei predate. Acest lucru este alarmant, spune Măriuca Talpeș, pentru că dacă te crezi atât de bine pregătit nu mai ai de ce să înveți.
La polul opus în studiul TALIS s-au aflat țări precum Japonia și Finlanda – în Finlanda, de pildă, doar 64% dintre cadrele didactice se consideră bine sau foarte bine pregătite din punct de vedere pedagogic.
„Cred că mulți dintre profesori nu își iubesc meseria deloc și nu iubesc copiii”
Cheia unei educații de bună calitate se află la profesori. De ei depinde, în opinia experților OECD, viitorul copiilor, iar de viitorul copiilor depinde mai departe viitorul țării. Din acest motiv, nu ar trebui să ajungă să predea decât cei care iubesc copiii.
„Cred că mulți dintre profesori nu își iubesc meseria deloc și nu iubesc copiii. Sunt convinsă că mulți dintre ei au ajuns chiar din greșeala acolo și sunt nefericiți că sunt la catedră. Mulți sunt înspăimântați de dimineață în legătură cu ce-i așteaptă cu „nebunii ăsta de copii de la școală”. Dacă te duci încărcat, nu ai cum să-i deschizi pe copii, să-i faci dornici să învețe”, povestește CEO-ul Intuitext
Acei profesori operează cu etichete, iar o etichetă pusă unui copil poate să îl frângă. Când îi spui că e prost, că nu e în stare, că nu îl duce capul, că e pramatie nu arunci doar o vorbă în vânt, ci creezi realitate. „E foarte greu să repari ce i-ai făcut atunci. dacă are încredere în puterea lui, dacă are încredere că poate să învețe, va putea să facă ceva, poate să fie un bun meseriaș. Altfel este condamnat să fie șomer pe viață. Acești copii care sunt analfabeți funcționali, nu mai pot spera a un job cu valoare adăugată. Pot spera doar la meserii care în curând vor dispărea prin automatizări. Noi condamnăm jumătate dintr-o generație să nu facă parte din economia viitorului”, spune ea.
Aproape cel mai mic salariu raportat la PIB din Europa
Una din frânele în calea unui învățământ performant este acel sistem care îi face pe profesorii titulari greu de înlăturat de la catedră chiar în cazul în care comit derapaje grave. Este ca și când, ar fi suficient să treci interviul de angajare pentru a rămâne până la pensie într-o companie. „Acest lucru nu poate să încurajeze performanța”.
O mare provocare este aceea de a-i aduce în sistem pe cei mai buni dintre absolvenți. Un lucru extrem de dificil de vreme ce în sistemul românesc de învățământ salariile pentru debutanți sunt extrem de mici. Potrivit studiului Eurydice un profesor debutant primește în România un salariu echivalent cu un procent între 44,1% și 47% din PIB per capita, aproape cel mai mic din Europa. În Finlanda, salariul pe care îl primește un debutant variază între 85,3% și 97,7% din PIB per capita. Odată cu trecerea anilor, nivelul de salarizare raportat la PIB crește de aproape trei ori în România, ajungând la un maximum de 125% din PIB per capita, în timp ce creșterea în Finlanda este mai puțin spectaculoasă și ajunge la 129,3%.
Continuarea articolului pe republica.ro
