Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Cum se apără Ecaterina Andronescu după ce a fost chemată la DNA în legătură cu dosarul „Cutezătorii”: „În viaţa mea de om public şi nepublic, nu am luat, nu am cerut şi nu am dat la nimeni nimic”

in Politic

Fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu s-a aflat luni la DNA, în legătură cu dosarul privind Baza „Cutezătorii”, în care sunt implicaţi Dinu Pescariu şi fostul secretar de stat în MEN Mihnea Costoiu. Andronescu a negat orice legătură cu acest caz, spunând că a venit doar pentru a completa o declaraţie.

„În viaţa mea de om public şi nepublic, nu am luat, nu am cerut şi nu am dat la nimeni nimic. Nu ar fi trebuit niciodată să ajung aici şi nici într-un caz să mă puneţi sub semnul unor oameni certaţi cu legea. Nu am făcut niciodată niciun favor nimănui”, a declarat Ecaterina Andronescu. adăugând că s-a aflat la DNA pentru a completa o declaraţie, potrivit News.ro.

În acelaşi dosar s-a aflat săptămâna trecută la DNA şi Mihnea Costoiu.

Costoiu şi fostul tenismen Dinu Pescariu au fost plasaţi sub control judiciar de către procurorii DNA, pentru abuz în serviciu, respectiv instigare la abuz în serviciu, ancheta vizând modalitatea de prelungire cu 25 de ani a contractului de închiriere prin care Baza sportivă şi de agrement pentru copii ”Cutezătorii” din Bucureşti fusese dată în folosinţa Fundaţiei “Dinu Pescariu”.

Costoiu ar fi semnat prelungirea contractului deşi acesta era în curs de reziliere, iar imediat după preluarea bazei sportive fundaţia lui Pescariu a îngrădit accesul copiilor la clădirile şi terenurile de sport proprietate a statului şi a schimbat scopul utilizării Bazei ”Cutezătorii”, folosind-o în scopuri comerciale. Prejudiciul estimat în acest dosar este de aproape 94 de milioane de euro.

Potrivit DNA, Mihnea Costoiu, secretar de stat în Ministerul Educaţei la data faptelor, este cercetat pentru abuz în serviciu, iar Dinu Pescariu este cercetat pentru instigare la abuz în serviciu, cei doi fiind plasaţi sub controlul judiciar pentru 60 de zile.

Dosarul în care cei doi sunt cercetaţi sub control judiciar vizează modalitatea încheierii unui act adiţional, în 23 iunie 2009, prin care a fost prelungit cu 25 de ani contractul de locaţiune (închiriere) aprilie 2004 potrivit căruia Baza sportivă şi de agrement pentru copii ”Cutezătorii” din Bucureşti – construcţii şi teren în suprafaţă de 5,7 hectare – fusese dată în folosinţa Fundaţiei “Dinu Pescariu”.

Actul adiţional din 23 iunie 2009 la contractul încheiat cu Fundaţia „Dinu Pescariu” a fost semnat din partea Ministerului Educaţiei Naţionale de către secretarul de stat Mihnea Costoiu, iar din partea Fundaţiei „Dinu Pescariu” documentul a fost semnat de c[tre fostul tenismen, fără respectarea prevederilor legale şi fără vreun aviz de la Direcţia Juridică din cadrul Ministerului Educaţiei.

Procurorii DNA spun că actul adiţional a fost încheiat în condiţiile în care contractul iniţial (încheiat în 2004 de RA APPS cu Fundaţia ”Dinu Pescariu”) se afla în curs de reziliere. Acţiunea în instanţă fusese iniţiată (în anul 2005) de Ministerul Educaţiei Naţionale, care devenise administrator al Bazei „Cutezătorii”.

Sursa: Adevarul.ro

Ultimile din

Privacy Policy Settings

Mergi la SUS