Cum pregatesti centrala termica pentru iarnă. Cinci măsuri care se impun a fi luate din timp

in Diverse de

Odată cu venirea sezonului rece, trebuie avută în vedere pregătirea centralei termice pentru iarnă. Asta înseamnă că trebuie efectuate o serie de acțiuni care să permită funcționarea corespunzătoare a aparatului de încălzire, iar la unele dintre acestea se recomandă apelarea la servicii specializate, inclusiv verificarea tehnică periodică cel puțin o data la doi ani de către o firmă autorizată ISCIR.

1. Pregătiri cu sau fără specialist

Una dintre acțiunile frecvente este aerisirea caloriferelor din încăperile locuinței pentru eliberarea surplusului de aer. În caz contrar, aerul se ridică în partea superioară a caloriferului, iar transferul termic realizat de la apa din calorifer nu este la randamentul optim. Aerisindu-le, radiatoarele vor încălzi uniform, pe toată suprafața, iar instalația de încălzire va funcționa la parametri doriți. De asemenea, se recomandă să fie verificate și bateriile din termostat.

Aceste acțiuni pot fi efectuate chiar de utilizator, la fel și verificarea presiunii de apă din instalație, dacă acesta cunoaște parametrii optimi de funcționare. Astfel, urmărind datele indicate de manomentrul centralei, trebuie avut în vedere faptul că valoarea minimă a presiunii este între  1 si 1,5 bar când caloriferele sunt reci, atât vara cât și iarna, respectiv până în 2,5 bar când acestea sunt calde. Cât despre curățarea filtrelor de sub centrală se recomandă să se apeleze la serviciile unui specialist.

2. Reglaje pentru economie

Reglajele la butonul de apă caldă al aparatului de încălzire pot duce la o economisire a gazului. Astfel, trebuie să obținem apă caldă fără a combina la robinet cu apă rece. Butonul la care facem referire este, uneori, reglat la maxim, iar centrala termică încălzește tare apa, iar la folosire de multe ori o răcim la robinet cu apă rece, ceea ce înseamnă că folosim apa de două ori. În plus, consumăm inutil și gaz.

3. Evită șocurile de presiune

Evită șocul de presiune și prelungește durata de funcționare a schimbătorului bitermic, o piesă al cărei preț poate ajunge la jumătate din costul centralei, efectuând o acțiune destul de simplă; după folosirea apei calde învârte robinetul spre rece și apoi închide-l! Este o măsură la îndemână de a evita șocul de presiune și a prelungi perioada de funcționare a piesei.

4. Folosește un stabilizator de tensiune

Evită eventualele oscilații ale tensiunii de alimentare a centralei termice care pot afecta placa electronică prin montarea unui stabilizator la priza aparatului de încălzire! Oscilațiile de tensiune pot duce la deteriorarea plăcii de bază a centralei al cărei preț este destul de ridicat.

5. Măsuri pentru dedurizarea apei

În cazul în care locuiți într-o zonă în care nu există alimentare cu apă curentă de la rețeaua stradală și faceți alimentarea de la o fântână sau de la un puț forat se recomandă achizițonarea unei centrale termice cu două schimbătoare de căldură – un schimbător pentru preparare apă caldă menajeră, un altul pentru încălzire. Pentru schimbătorul utilizat pentru apa caldă menajeră este obligatorie montarea pe conducta de apă rece a unui filtru decantor și a unui filtru dedurizator; acestea sunt necesare pentru dedurizarea apei captate din pânza freatică.

Sursa: Edifica.ro