Ca urmare a privatizărilor, statului român i-au revenit niște bani care au fost cheltuiti într-un ritm alert. Până în anul 1989 România deținea câteva sectoare industriale care făceau concurență multor firme de renume din lume.
După revoluție lucrurile s-au schimbat radical.
Au dispărut giganții industriali Sidex, Petrom, RAFO, Republica, IMGB sau Electroaparataj. Astfel, peste 3 milioane de oameni au rămas fără un loc de muncă. Unii au plecat peste hotare sperând să găsească locuri de muncă în meseriile lor sau în alte domenii.
Banii încasați pe cele 7500 de uzine privatizate au fost risipiți fără rost. Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR, ne arată într-un unde au ajuns 7 miliarde de euro obținute de statul român.
– 50% din sumă: o parte s-a dus pe salarii și pensii, iar 15% s-au dat la investițiile finanțate din fonduri europene
– 50% a fost folosită pentru plata datoriei publice. O parte se mai află încă în conturi pentru a plăti datorii.
Odinioară erau mândria economiei României; azi sunt doar fosile ale comunismului. Fostele combinate industriale sunt dinozaurii moderni ai României, iar meteoritul care i-a răpus este aşa-zisa „privatizare”.
Generaţii întregi au muncit pentru industrializarea României. Eforturile şi sacrificiile făcute în timpul regimului comunist pentru proiecte care urmau să le aducă beneficii tuturor românilor par să fi fost în zadar. Combinatele industriale, simbolul economiei României înainte de 1989, s-au transformat rapid în ruine şi fier vechi în anii ce au urmat evenimentelor din decembrie 1989.
Platforma Săvineşti era înainte de 1989 cea mai mare din Europa în domeniul firelor şi fibrelor chimice, dar şi de îngrăşominte chimice. Întinsă pe mai bine de 600 de hectare, ţinea ocupată.aproape o treime din populaţia oraşului Piatra Neamţ. După 1990, a fost privatizată, dar o singură fabrică mai funcţionează acum pe profit. Restul fabricilor au fost distruse de indiferenţa statului şi reavoinţa investitorilor şi sunt acum o ruină.
În Sulina a funcţionat până în anii ’90 cea mai mare fabrică de conserve din România. Industria românească a peştelui era pe locul 3 în lume în perioada comunistă, fiind depăşită de cele ale U.R.S.S. şi R.D.G. Însă, după distrugerea flotei de pescuit, fabrica din Sulina a fost privatizată şi a ajuns o ruină în care acum pasc şi se adăpostesc caii. Singurul lucru care mai aduce aminte de timpurile când funcţiona e o cutie goală de conserve ascunsă în molozul de pe podeaua fabricii. Iar halele industriale care au fost păstrate în condiţii ceva mai bune au ajuns să fie vândute pe site-urile de imobiliare.
Platforma de la Muscel unde se producea ARO a fost privatizată în 2003. Fabrica unde se făcea singura maşină românească de teren a devenit rapid fier vechi. ARO, un brand al României, este acum adânc îngropat sub ziduri dărăpănate şi hale care stau să cadă. Totul a fost ras de pe faţa pământului, furat sau vândut la fier vechi (autoturismele ARO s-au mai asamblatşi vând încă mulţi ani după dispariţie fabricii româneşti, dar nu în România, ci în Cehia – n.r.).
Oraşul Oneşti a fost construit în jurul unui combinat: Grupul Industrial Borzeşti. Acolo, istoria ultimelor decenii a fost una a schimbărilor dramatice pentru comunitate. Personaje controversate au pus pe butuci una dintre cele mai mari rafinării româneşti: Rafo, odinioară cea mai modernă rafinărie din ţară, e acum în insolvenţă. Iar platforma de la Borzeşti, unde odinioară lucrau peste 30.000 de oameni, arată acum ca după un dezastru.
Uzina Constructoare de Maşini Reşiţa, fondată în 1771, e în insolvenţă de 7 ani. Aici se produceau turbine pentru centrale, motoare de nave, macarale, poduri rulante. A fost privatizată în 2003 pe un milion de euro, cât ar fi costat în mod normal doar doar unul dintre strungurile de 125 de tone din fabrică, apoi o întreagă platformă a ajuns la fier vechi.
Combinatul de îngrăşăminte Chimice de la Bacău avea odionioară peste 3.000 de angajaţi şi erauna dintre cele mai importante fabrici din România. A falimentat în anii ‘2000, după privatizare, iar deşeurile rămase sunt radioactive şi periculoase pentru sănătatea oamenilor din oraş, conţinând izotopi radioactivi naturali din seriile uraniului şi thoriului. De altfel, halda de steril de aici, întinsă pe mii de metri pătraţi, e pe lista neagră a problemelor grave de mediu întocmită de Comisia Europeană.
Odinioară, Uzina Tractorul din Braşov fabrica un utilaj la fiecare 9 minute. Construită în perioada interbelică, când producea celebrele avioane I.A.R., a fost reorientată apoi de sovietici spre producţia de tractoare. În 2007, uzina s-a desfiinţat, după ce tentativele de privatizare au dus la faliment. A devenit rapid o ruină. În ultimii ani, în locul ei s-au înălţat un mall, un spital o facultate şi un cartier rezidenţial.
Peste 1.250 de întreprinderi de stat înregistra România la sfârşitul anului 1989. Cele mai importante dintre ele făceau parte din industria grea
Numeroase mari fabrici şi uzine de stat din anii regimului comunist au fost închise, fărminţate sau privatizate în anii care au urmat evenimentelor din decembrie 1989. O listă a principalelor întreprinderi din România anului 1989 cuprinde peste 1.250 de uzine, electrocentrale, combinate, exploatări miniere, fabrici, întreprinderi alimentare şi agricole. Multe dintre ele au sfârşit la fier vechi. Iată o parte dintre acestea:
– Electrocentrale, cu o soartă mai bună decât a altor investiţii de stat, funcţionau la: Curtea de Argeş, Borzeşti, Oradea, Brăila, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Rovinari, Turceni, Deva, Porţile de Fier, Mures, Bistriţa, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Bucureşti.
– De asemenea, exista Întreprinderea energoreparaţii Bucureşti, Centrala industrială de reţele electrice Bucureşti.
– Întreprinderi de reţele electrice au fost la Piteşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Deva, Iaşi, Bucureşti, Baia Mare, Târgu-Mureş, Ploieşti, Sibiu, Suceava, Timişoara şi Bucureşti.
– Au mai funcţionat Întreprinderea de Construcţii metalice şi prefabricate Bucureşti, Dispecerul energetic naţional Bucureşti, Institutul de cercetări şi modernizări energetice Bucureşti.
Industria minieră
Industria minieră era reprezentată de: Centrala minieră Valea Jiului şi întreprindeile miniere de la Anina, Lonea, Petrila, Aninoasa, Dâlja, Vulcan, Livezeni, Hunedoara, Paroşeni, Lupeni, Uricani, Bărbăteni, Anina, Întreprinderea de preparare a cărbunelui Valea Jiului, Întreprinderea de reparaţii utilaj minier Petroşani, Combinatul minier Oltenia şi întreprinderile miniere Rovinari, Motru, Jilţ, Întreprinderea de utilaj minier Rogojelu din Gorj, Combinatul minier Ploieşti, întreprinderile miniere de la Cîmpulung, Voivozi, Capeni, Sălaj, Centrala minereurilor şi metalurgiei neferoase Baia Mare, Combinatul minier Suceava. Întreprinderi metalurgice şi miniere mai erau la erau la Zlatna, Baia Borşa, Baia Mare, Copşa Mică, Baia de Arieş, Dobreşti, Bocşa, Moldova Nouă, Bălan, Barza, Deva, Hunedoara.
Gaz şi petrol
Centrala sării şi nemetaliferelor Bucureşti gestiona salinele Ocna Mureş, Târgu-Ocna, Ocna Dej, Praid, Combinatul minier Cluj-Napoca, întreprinderile miniere Dobrogea, Harghita, Miercurea Ciuc, Orşova, Slănic, Cacica, Râmnicu Vâlcea.
Centrala gazului metan Mediaş gestiona întreprinderea de extracţie gaz metan Mediaş şi întreprinderea de exploatare conducte magistrale gaz metan Mediaş.
Trusturi ale petrolului erau la Piteşti, Moineşti, Târgu-Jiu, Bolintin, Ploieşti. La Teleajen era întreprinderea de utilaj petrolier şi reparaţii.
La Poiana Câmpina era întreprinderea de reparat tractoare şi motoare grele iar la Câmpina îtreprinderea de reparaţii utilaje electrice.
Industria metalurgică
Din industria metalurgică de stat mai făceau parte în 1989: Combinatul de oţeluri speciale Târgovişte, Centrala industrială siderurgică Hunedoara, Combinatul Victoria – Călan, Întreprinderea de fier Vlahita, Centrala industrială şi combinatul siderurgic Reşiţa, Întreprinderea Oţelul Roşu, Întreprinderea Ciocanul – Nadrag, Centrala industrială siderurgică Galaţi, cu întreprinderea Laminorul de tablă – Galaţi şi întreprinderea de construcţii metalice Tecuci, Centrala industrială de prelucrări metalurgice Bucureşti, Întreprinderile metalurgice Aiud, Beclean, Laminorul Brăila, întreprinderea de sârmă şi produse din sârmă Buzău, Combinatul metalurgic Câmpia Turzii, întreprinderea de sârmă, cuie şi lanţuri Galaţi, întreprinderea metalurgică Iaşi, întreprinderea de ţevi Roman, Centrala industrială pentru produse refractare Braşov, întreprinderile de produse refractare de la Aleşd, Alba Iulia, Turda, Cluj-Napoca, Pleaşa, Centrala industrială pentru materiale neferoase şi rare Slatina, întreprinderea de alumină Oradea, Întreprinderea de prelucrare a aluminiului Slatina, Întreprinderea de produse cărbunoase Slatina, Combinatul metalurgic Tulcea, întreprinderile metalurgice Neferal – Brăneşti, Laromet – Bucureşti, Sinterom – Cluj Napoca, de supape bolţuri din Topoloveni, de piese şi armături din aluminiu şi pistoane auto din Slatina.
Industria auto
Din industria auto făceau parte: Centrala industrială de autovehicule Braşov, întreprinderea de maşini agregate şi subansamble auto „Sf. Gheorghe” Covasna, întreprinderea de radiatoare şi cabluri Brasov, de piese de schimb – Oradea, de piese auto de la Iaşi, Satu Mare, Sibiu, Reghin. Întreprinderi auto mai erau la Mediaş, Bucureşti, Piteşti, Câmpulung- Muscel Argeş, Oradea, Costeşti, Oradea. Lista mai cuprinde Centrala industrială de tractoare şi maşini agricole Braşov şi Întreprinderea „Tractorul” Braşov, întreprinderile mecanice Oradea, Topleţ, Tehnofrig – Cluj, Codlea, Braşov, de armături industriale – Oradea, de oţel – Strehaia, de utilaj alimentar – Slatina, de garnituri de frână şi etanşare la Râmnicu-Sărat, de utilaje la Medgidia, de tractoare şi maşini agricole la Craiova.
Mai existau întreprinderi mecanice la Băileşti, Galaţi, Miercurea Ciuc, Piatra Neamţ, Timişoara, Bucureşti, Bacău, Buzău, Cluj-Napoca, Moreni, Zalău, Giurgiu; ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Târgovişte, Petroşani, Baia Mare, Satu Mare, Câmpina, Filipeştii de Pădure, Vaslui.
Lista marilor întreprinderi de stat mai cuprinde peste 800 de unităţi răspândite în toate oraşele ţării, multe dintre ele rămase doar prin amintirea numelor: „Steaua Roşie” Bucureşti, „Electroprecizia” Săcele, „Frigidere” Găieşti, „Steaua electrică” Fieni, „Conect” Bucureşti. „Nicolvala” Sighişoara, „Colorom” Codlea, „Săpun Stela” Bucureşti, „Vâscoza” Lupeni, „Metal-lemn” Craiova, „Relaxa” Mizil, „Suveica” Bucureşti, „Bumbăcăria românească” Jilava, Întreprinderea de mătase „România muncitoare” Cluj-Napoca, Întreprinderea textilă „Trainica” Pucioasa, Întreprinderea de postav „Proletarul” Bacău, „Octombrie Roşu” Ghimbav, Tricotaje „Tânăra Gardă” Bucureşti, „Emailul roşu” Mediaş.