Instabilitatea politică afectează grav cursul de schimb. Moneda naţională a început să scadă în raport cu euro faţă de referinţa oficială de ieri, potrivit datelor BNR. Specialiştii spun că este cea mai slabă monedă naţională din august 2012.
CURSUL VALUTAR. Moneda naţională a început un declin semnificativ în raport cu euro, joi dimineață. Cursul urcă aproape de nivelul de 4.5872 pentru un euro.
Un euro era cotat dimineață la 4,5667 lei. După anunţul potrivit căruia toţi miniştrii cabinetului Grindeanu ţi-au depus demisia la Secretariatul General al Guvernului, leul a început să se deprecieze faţă de euro.
Şi dolarul pare să prindă avânt. Dacă ieri era cotat la 4.0752 lei, după izbucnirea crizei politice, dolarul a crescut la 4.1082 lei.
O apreciere semnificativă se înregistrează şi în cazul lirei sterline. Moneda britanică a crescut de la 5.1918 lei , cât era înregistrat ieri, la 5.2175 lei.
Tendinţa de depreciere a leului a început încă de marţi, după apariţia ştirilor privind posibila schimbare a Guvernului, spun dealerii din piaţă.