Cristina Ţopescu a pierit cu o mare durere în suflet. Adevăratul motiv pentru care ajunsese singură, înconjurată doar de câinii ei

in Diverse
DISTRIBUIE PE FACEBOOK

Una dintre cele mai mari suferințe ale vedetei de televiziune a fost faptul că nu a putut avea copii. Ea a povestit că o greșală medicală “sau poate două”, au dus-o în imposibilitatea de a fi vreodată mamă.

„Eu n-am copii decât ai altei specii. Pentru ca și ei sunt copii. Cine nu înțelege asta e, elegant spus, un homocentrist și nicidecum un umanist. Mi-am dorit mult copii, dar o greseala medicala, chiar doua, au facut imposibila dorința asta a mea mare. Mi-as fi dorit un copil nu pentru mine, ci doar ca să incerc sa formez un om bun, generos, iubitor de toate ființele, responsabil și solidar cu suferințele și bucuriile lumii, universului. Ce vise, nu?

Raspunsul la întrebarea asta, insa, a venit așa, pentru că în poza asta sunt cu tatal meu, nu sunt singură. Și eu l-am iubit și îl iubesc din toată inima, da! Mi-a fost și model în multe privințe. Tatal meu a fost un om special și îi mulțumesc lui Dumnezeu ca m-am nascut copilul lui. Într o viată viitoare sper sa fiu și eu o mamă de care copiii mei să fie mândri”, a spus Cristina Țopescu.


DISTRIBUIE PE FACEBOOK

Loading...