Press "Enter" to skip to content

Copiii vor intra în învăţământul obligatoriu de la patru ani. Noua reformă în Educație

15 ani de învăţământ obligatoriu, mai multe examene şi chiar eliminarea evaluării de clasa a opta. Sunt ideile incluse în noua lege a educaţiei, aflată pe masa senatorilor şi trimisă la vot în câteva zile. Copiii ar putea fi obligaţi să treacă prin două grupe de grădiniţă şi să nu abandoneze şcoala înainte de finalul liceului.

Dacă până acum elevii erau obligaţi să stea la şcoală de la clasa I şi până la clasa a X-a, noua lege a Educaţiei ar putea să îi oblige pe copii să facă doi ani în plus de gradiniţă, ciclul primar, ciclul gimnazial, dar şi întreg întreg ciclul liceal. Dacă facem un calcul, ajungem la 15 ani. Cam mult şi deloc eficient, spun elevii. Profesorii nu resping ideea, dar cer o schimbare a sistemului şi a mentalităţii.

În plus, noua lege a Educaţiei ar putea să includă mai multe testări pentru elevi. Chiar anuale, spune Ecaterina Andronescu, care vrea să regândească examenul de la clasa a opta.

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO