Press "Enter" to skip to content

Conducătorii auto vor fi verificați în trafic! Cei care nu trec acest test rămân fără permis!

Conducătorii auto vor fi verificați în trafic cu ajutorul testelor rapide de depistare a drogurilor în salivă. Aceste activități ale Poliției Române au scopul de a preveni evenimentele rutiere comise pe fondul consumului de droguri în trafic

Potrivit legii, cei care consuma substanțe interzise și se urca la volan, rămân fără permis de conducere. Astfel, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța vor avea parte de o sesiune de formare în domeniul drogurilor.

Aceștia vor fi instruiți de către specialiști cu privire la utilizarea testelor de depistare rapidă a drogurilor în salivă, care vor fi aplicate conducătorilor auto aflați la volan. De asemenea, în cadrul campaniei „Litoralul fără droguri 2017”, se vor desfășura activități de informare a tinerilor cu privire la riscurile consumului ilegal de droguri: prin crearea unor puncte de informare în stațiunile de pe litoral;

  • prin prevenire a infracțiunilor săvârșite pe fondul consumului illicit de droguri;
  • prin testări antidrog în trafic; prin dezvoltarea de abilități sănătoase de petrecere a timpului liber, prin atragerea tinerilor către activități sportive.

Campania se va desfășura pe întreg litoralul românesc, iar la activități vor participa și voluntarii antidrog, îndrumați de specialiști ai CPECA Constanța. Mai multe detalii AICI

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO