Press "Enter" to skip to content

Comisia Iordache se reunește pe 2 mai pentru a începe dezbaterile efective pe modificarea codurilor penale și punerea în acord cu directiva europeană privind prezumția de nevinovăție

Trimite prietenilor

Comisia Specială se reunește pe 2 mai deoarece după cum arată Iordache: „S-au depus de către grupurile parlamentare PSD-ALDE trei inițiative care vizează modificările și punerile în concordanță a Codului penal, Codului de procedură penală și Codului de procedură civilă cu deciziile Curții, cu Directivele europene și cu deciziile CEDO.

-Una dintre propuneri spune că procesele se rejudecă, dacă unul dintre judecătorii care au dat sentința nu semnează motivarea. O situație de acest gen este și în cazul lui Liviu Dragnea. Livia Stanciu, judecătoarea care a condus completul de judecată în dosarul Referendumul, în care Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare cu suspendare, s-a pensionat înainte ca sentința să fie redactată, astfel că motivarea a fost semnată de succesoarea sa, Cristina Tarcea.

-Denunțătorii vor putea semnala o faptă pe care o consideră ilegală în termen de șase luni de la producerea ei.

-Conform proiectului de modificare a Codului de Procedură Penală, în cursul urmăririi penale sau al judecății pot fi comunicate public informații doar dacă acestea justifică un interes public.
Parchetele nu vor mai avea voie să comunice informații din dosare.

-Persoanele suspecte nu trebuie prezentate la televizor purtând cătușe.

-Suspectul sau inculpatul poate participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală sau la orice audiere, la solicitarea acestuia. Audierea unei persoane nu poate dura mai mult de 6 ore din 24 de ore.

-Procurorii nu vor putea folosi alte probe descoperite în urma perchezițiilor în afara celor pentru care au mandat.

-O propunerile din proiectele de modificare a codurilor penale din Parlament vizează abrogarea infracțiunii de neglijentă în serviciu deoarece conform documentului, e dificilă diferențierea între abatere disciplinară și faptă penală.

Florin Iordache a punctat că prin propunerile aduse, „se va normaliza viața în România, după niște reguli clare” și că: „Nicio lege nu se face cu dedicație, pentru o anumită persoană”.

Iordache a mai spus că articolul privind neglijența în serviciu a fost abrogat deoarece se amestecă cu abuzul în serviciu, iar acesta din urmă ar trebui adoptat fără prag valoric: „Dacă punem prag de o anumită valoare, întrebarea va fi de ce acel prag. Cred că definirea ar fi bine să se facă fără prag valoric”.


Trimite prietenilor
O24 - Creare Site O24.RO.