Press "Enter" to skip to content

Comandantul Forțelor Terestre SUA, IMPRESIONAT Armata Română: Lucrez de 37 de ani și nu am vazut o traversare mai bună vreodată

Saber Guardian, cel mai mare exerciţiu militar din istoria modernă a României, a inclus, duminică, forţarea unui curs major de apă, pe brațul borcea al Dunării.

La activitate au participat peste 1.500 de militari români şi 100 de americani, cu aproximativ 400 de mijloace tehnice de luptă.

La finalul exercițiului, generalul Ben Hodges, comandantul Forțelor Terestre SUA în Europa s-a declarat impreisonat de desfășurarea acestuia.

„Lucrez în armată de 37 de ani, iar aceasta a fost cea mai bine organizată și executată traversare a unui curs de apă pe care am văzut-o vreodată”, a declarat el.

“Sunt extrem de mandru de Forțele Terestre Române, de Forțele Navale, Aeriene și Forțele Speciale”, a adăugat el.

La exerciţiul SG17 au participat 25.000 de militari, din 22 de ţări aliate şi partenere. Exerciţiul este condus de Forţele Terestre ale Statelor Unite în Europa (USAREUR) şi se desfăşoară pe teritoriile naţionale ale Bulgariei, României şi Ungariei.

Armata Română, LĂUDATĂ de Comandantul Forțelor Terestre SUA: Lucrez de 37 de ani și nu am vazut o traversare mai bună vreodată

Sursa: B1.ro

https://www.facebook.com/ForteleTerestre/videos/1391257844245142/

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO