Europarlamentarul PSD a avut o activitate aproape inexistentă de la preluarea mandatului de europarlamentar în urmă cu jumătate de an.
Claudiu Manda și-a preluat mandatul de europarlamentar la jumătatea lunii iunie a acestui an.
„Principalele activități parlamentare” ale lui Manda, potrivit europarl.europa.eu, sunt constituite de depunerea unei moțiuni și a unei întrebări. Este vorba de o „moțiune pentru o rezoluție despre comemorarea a 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989”.
Manda a mai depus o întrebare legată de „funcționare pieței interne”.
În contextul în care „la 4 aprilie 2019, Parlamentul a adoptat trei poziții în primă lectură referitoare la Pachetul privind mobilitatea I referitor la detașarea șoferilor, perioadele de conducere și perioadele de repaus și adaptările la evoluțiile din sectorul transportului rutier”, Manda a vrut să afle: „ Cum va fi afectată funcționarea pieței interne de cadrul juridic propus?”
Nu este, totuși, clar dacă Manda a pus întrebarea prin viu grai sau a scris-o, dat fiind că sursa mai sus menționată spune că întrebarea a fost depusă în 11 octombrie, trimisă pe 15 octombrie și are termen de răspuns la 22 octombrie.
Întrebarea a fost semnată de câțiva zeci de europarlamentari.
Salariul unui europarlamentar este de aproximativ 70.000 de euro pe an.
Cum Manda a devenit europarlamentar în iunie 2019, înseamnă că a încasat jumătate din sumă – 35.000 euro.
Spre exemplu, europarlamentarul Traian Băsescu a avut 10 contribuții la dezbaterile în Plen.