Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Cioloş are dreptate. României i-ar trebui şi altceva decât like, share şi strigături în stradă

in ExtraNews/Politic de

   Agenţile de ştiri, de obicei obosite şi dând-o pe „rubrica diverse” în weekenduri, au oferit, involuntar, ceva interesant de data aceasta. Un citat din ex-premierul, actualmente megastarul politic Dacian Cioloş, care, la o chestie care a avut loc la Cluj, a spus, precizat, tranşat şi condimentat, că doar cu hăulite pe reţele şi hăulite în stradă, nu prea faci treabă. Noroc că a fost Cioloş. De o spunea jos Tăriceanu Dragnea şi Grindeanu, ori nu aflai nimic de nicăieri, la fel cum nu ai aflat nimic despre întrevederea dintre prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans şi premierul Grindeanu, în care primul se declara mulţumit de al doilea, ori aflai la modul „uite cum Ciuma Roşie îi alungă pe mainfestanţii patriei de pe stradă, ieşim iar şi dăm cu ei de pământ”.

   Dar a fost Cioloş. Care a spus că vrea să spună că răspunsul pe care îl dă este acesta, cu toţii trebuie să ne implicăm în mod activ, „nu doar stând în faţa calculatorului, nu doar dând like-uri, nici măcar doar ieşind în stradă„. Am spus-o şi eu cu diverse ocazii, mai ales în locul ăla unde se dau likeuri, dar mi s-a replicat că-s cu ăia, că nu-s cu Ţara, că manipulez, că arunc cu noroi, în fine, chestii-socoteli, vorba lui Nea Bachus din comedia românească de succes pe care am ajuns să o învăţ pe dinafară la cât au difuzat-o televiziunile de la noi.

   Dar acum a spus-o Cioloş. Dacian Cioloş care, indirect, a fost unul din cei lăudaţi de stradă, deşi nu dădea, repetitiv, de pământ cu clasa politică actuală, cum o făceau soliştii vocali de la anumite trupe de rock(uleţ). Dacian Cioloş care a fost curtat de partidul-întreţinător al protestelor, ca să nu spun USR. Dacian Cioloş al cărui nu sunt fan, aşa cum nu sunt fan al niciunui politician, a spus ceva cu care sunt de acord. Trebuie altceva decăt ţopăială şi solidaritate din tastatură sau lozinci, unele şi aceleaşi, în stradă.

   Protestele au obosit şi s-au subţiat pe barba lor. Chiar dacă mai răbufnesc la modul declarativ-mobilizator „Românii vor ieşi în stradă ca să…” 2.000 de persoane într-o Capitală cu peste un milion şi jumătate de locuitori şi 20-100 de aceiaşi în municipii cu cîteva sute de mii de locuitori nu înseamnă nimic. Decât că avem un nucleu de protestatari de profesie sau de hobby, care ies nu atât că ar fi neapărat de ieşit, ci că asta fac, pentru un fel de continuitate, un fel de pichetare a vieţii politice româneşti care, cu sau fără ei, merge la fel cum a mers din 1990 încoace: hurducăit, prost, cu sughiţuri, ca traficul feroviar. Da, protestele au făcut ceva, atunci când au avut perioada lor de glorie: au oprit o şmecherie marca PSD: ordonanţele „penale”. Apoi au continuat, deşi nu prea era vreo motivaţie serioasă, doar vânarea de declaraţii motivante, cum a fost cea a senatorului-mitralieră, sau doar găselniţe de sărbători, cum au fost „ieşirile” de Florii sau de Paşti.

   Aşa e, dacă ieşi în stradă şi strigi unul şi acelaşi lucru din ianuarie până în mai, înseamnă doar că ai ieşit în stradă şi ai strigat acelaşi lucru timp de cinci luni. Dacă ai dat like la postări protestatare şi share la opinii anti-ciuma roşie, plus că te-ai certat cu toţi prietenii care erau împotriva ta deoarece nu erau cu tine, înseamnă doar că ai stat în fund pe scaun în faţa ecranului şi ai dat din tastatură. Nici una, nici cealaltă nu te califică să te dai mare că ai schimbat România, că i-ai dat măcar un cot ca să o deviezi de pe calea greşită spre cea bună. Chiar dacă tu ai impresia asta. Scuze, Cioloş are dreptate. Trebuie mai mult. Un next level, ca la jocurile de le joci de plictiseală la birou. Trebuie să teimplici, dincolo de scandalul că cineva ţi-a ocupat locul de parcare din faţa blocului şi dincolo de înjurăturile la postările cu şi despre politicieni.

   În primul rând, să te auto-educi şi auto-informezi. Să nu te laşi prostit de orice şi oricine, doar că ai citit-văzut o chestie, undeva, în deschiderea ziarului sau a buletinului de ştiri. Să nu crezi că ceilalţi sunt buni doar pentru că ceilalţi (alţii decît primii „ceilalţi”) sunt răi. Să nu crezi în ce spun faimoşii dătători cu opinia, doar pentru că sunt faimoşi. Să sesizezi şi să faci publică orice neregulă din sistem, fără să te întrebi, laş, „da de ce aş face-o eu?” Imposibil să nu fii băgat în seamă, de la ONG-uri la presa cea flămândă de orice. Pentru că prea ştie tot mapamondul că românii sunt un popor lasă-mă să te las, care, dacă poate merge o dată pe an în Grecia şi duminicile cu soare la grătar, poţi să experimentezi ce ai chef pe el. Atunci vei vedea şi tu că Cioloş a avut dreptate şi că e nevoie să se treacă de nivelul like, share şi strigat pe stradă. (foto: pagina facebook Dacian Cioloş)

Ultimile din

Mergi la SUS