Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Cine primește vouchere de 1.450 de lei de la stat și în ce condiții

in ExtraNews de

Românii pot primi un voucher de vacanță, începând de luna asta și până în 2018, însă asta numai dacă în bugetele autorităților în care lucrează există bani cu această destinație, informează Avocatnet.ro.

Cei care lucrează în instituțiile și autoritățile publice, precum și din cadrul operatorilor economici ai statului pot primi, începând de luna asta, vouchere de vacanță de valoarea unui salariu minim brut pe țară, adică 1.450 de lei.

Practic, dacă există bani în bugetul autorității/ instituției respective, ei pot fi folosiți pentru acordarea voucherelor, însă asta înseamnă că nu toți bugetarii vor putea primi vouchere.

De asemenea, angajatorii sunt cei care stabilesc când acordă banii de vacanță „în limita resurselor bugetare, angajatorul stabileşte, în condițiile alin. (2), când acordă voucherele de vacanţă, de comun acord cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, după caz„, scrie în ordonanță. Detalii suplimentare pe Avocatnet.ro


Ultimile din

Mergi la SUS