Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Națională (CERT-RO) avertizează asupra unei înșelătorii care vizează clienții Lidl Romania și Carrefour Romania, prin metoda oferirii unor vouchere de cumpărături, care funcționează exclusiv pe mobil și se propagă rapid, prin intermediul aplicației de mesagerie WhatsApp.
Astfel, după primirea mesajului și accesarea link-ului – unul suspect ce conține litere cu diacritice – utilizatorul este redirectat către o pagină care afișează un domeniu cu o denumire ciudată: xn--ldl-rma.eu (în cazul scam-ului Lidl).
Utilizatorul trebuie să parcurgă un chestionar scurt, cu 3 întrebări legate de experiența de shopping la cele două hypermarketuri, pentru ca ulterior să primească un mesaj de felicitare, unul cu multe greșeli de transcriere.
Condiția pentru folosirea acestui voucher fictiv este partajarea informației către prieteni, tot prin intermediul Whatsapp. Lidl deja a publicat un mesaj pe Facebook legat de acest scam, sfătuindu-și clienții să nu ofere informații.
Sursa: Profit.ro