Osul iepurelui este o planta ce creste in zone uscate la marginea drumului, pe pajistile nu pre umede. Florile sale de culoare trandafirie pana la rosu, de forma unui fluture sunt fixate pe tulpinile inalte de 40-50 cm, acoperite cu tepi cu aspect placut ochiului.
Desi planta estecunoscuta si utilzata in scopuri medicinale inca din Antichitate inca nu se stie précis de unde-i vin proprietatile puternic diuretice. Se foloseste radacina, care se dezgroapa in luna aprilie sau in luna octombrie. Radacina de osul iepurelui este cuprinsa in mai toate retetele de ceai diuretic. Insa, se foloseste si planta (florile si frunzele). Ceaiul se prepara in felul urmator: doua lingurite varfuite cu radacina rasa se pun la o cana cu apa rece, se lasa 6-8 ore, se incalzeste si se strecoara. Se beau 2-3 cani de ceai, dar nu pe o perioada mai mult de 10-15 zile!
Florile de osul iepurelui se culeg in perioada iunie-septembrie, cand planta infloreste. Din flori si frunze se prepara o infuzie cu efecte diuretice recomandata pentru bolnavii de rinichi, vezica urinara, artrite si reumatism. Astel infuzia se prepara: o lingurita de flori si frunze de osul iepurelui se opareste cu o cana de apa clocotita, se lasa circa un sfert de ora, apoi se strecoara. Se beau zilnic maximum doua cani din acest ceai.
La tara mai sun oameni ce folosesc ca din timpurile stravechi “osul iepurelui” uscat, il aprind si cu fumul format vin in apropierea ugerului vacilor, vindecand inflamarea acestuia. Frunzele proaspete de osul iepurelui se foloseau si la vopsitul lanei.
Mod de folosire:
Ceai (infuzie) – o lingurita cu varf de flori si frunze de osul iepurelui se opareste cu o cana de apa clocotita, se lasa 10-15 minute, se strecoara si se beau numai 2 cani pe zi.
Ceai macerat la rece – doua lingurite varfuite cu radacina rasa se pun intr-o cana cu apa rece, se lasa la macerat 6-8 ore, apoi se incalzeste si se strecoara. Se beau doua cani pe zi.
