Cea mai bogată femeie din lume: “Oamenii săraci sunt săraci pentru că sunt leneşi şi beţivi”

in ExtraNews de

Gina Rinehart, cea mai bogată femeie din lume declarată de revista Business Review Weekly în anul 2012, este de părere că sărăcia se află în strânsă legătură cu lipsa de interes a oamenilor pentru muncă și pasiunea pentru distracții și alcool.

Gina Rinehart (58 de ani) conduce Hancock Prospecting, o companie australiană specializată în minerit, iar averea sa este estimată la peste 30 de milioane de dolari. Este anti-impozite plătite statului și în mai multe rânduri a declarat că cea mai bună soluție pentru ca firmele să genereze mai multe locuri de muncă este scăderea salariului minim și a impozitelor.

“Dacă eşti gelos pe cei care au mai mulţi bani, nu trebuie să stai şi să te plângi. Găseşte o soluţie ca să câştigi şi tu mai mulţi bani – nu mai pierde timp cu băutura sau ieşirile în oraş; mai bine foloseşte timpul muncind”, a declarat Gina Rinehart într-unul dintre puținele interviuri pe care le-a acordat presei australiene.gina-rinehart

De menționat este faptul că Gina Rinehart s-a născut bogată, a fost dintotdeauna ”fata lui tata”, iar imperiul de milioane pe care astăzi îl conduce a fost moștenit de la tatăl său, Hancock Lang. De asemenea, Rinehart își dispută averea în instanță cu Rose Porteous, văduva și cea de-a treia soție a tatălui său, o filipineză cu 39 de ani mai tânără decât fostul magnat.

Deși este cunoscută ca o femeie cu mână de fier în Australia, rar acceptă invitații din partea presei sau la evenimente mondene, potrivit presei locale, Gina Rinehart susține financiar mai multe orfelinate din Australia.