CE ȚI-E SCRIS ÎN PALMĂ ȚI-E PUS

in Curiozitati de

Iti dezvaluim cateva dintre secretele unei stiinte stravechi care ne permite sa aruncam o privire in viitor:

Arta ghicitului in palma are o istorie milenara si e greu de stabilit unde anume a aparut. In Evul Mediu, magii stapaneau aceasta tehnica la perfectiune. In secolul al XVII-lea, chiromantia era predata ca disciplina in mai multe universitati din Europa. Ulterior, din cauza prigoanei indreptate impotriva stiintelor oculte, ea si-a pierdut din popularitate, dar a revenit in forta in secolul al XIX-lea. La fel ca astrologia, chiromantia foloseste in sistemul sau numele planetelor Sistemului Solar. Initiaticii in arta subtila a ghicitului pot descifra in palma trasaturile de character si soarta unui om. Analizand forma mainii, dispozitia protuberantelor (muntii), a liniilor si semnelor din palme, se pot deduce evenimentele viitoare din viata unei persoane. De obicei, viitorul se ghiceste in palma stanga.

DIN MUNTE-N MUNTE

Proeminentelor din palma li s-au dat numele celor sapte planete.

MUNTELE LUI JUPITER

Este protuberanta situata la baza degetului aratator. Daca este bine conturat si proeminent, el indica ambitie si capacitatea de a-i conduce pe altii. Cand este slab evidentiat, denota ca ambitiile sunt modeste, ca persoana respectiva se multumeste cu destul de putin. Numarul mare de linii ce brazdeaza muntele inseamna o viata agitata, dar foarte interesanta. Daca liniile sunt verticale, vei avea cu siguranta succes in viata, iar daca sunt orizontale inseamna ca va fi necesar sa lupti pentru a obtine victorii. Reteaua de linii marunte ne spune ca vor fi multe dificultati in cariera.

MUNTELE LUI VENUS

Este situat la baza degetului mare. Aspectul proeminent indica importanta dragostei pentru persoana respectiva. Atunci cand este putin dezvoltat, denota inhibitii sau ca iubirea nu ocupa un loc prea important. Reteaua de linii indica senzualitate, tendinta spre excese. Cu cat liniile sunt mai dese, cu atat senzualitatea se manifesta intr-un mod mai rafinat.

MUNTELE LUI SATURN

Se afla la baza degetului mijlociu. Bine conturat – spirit de organizare, slab marcat – character dezordonat, lipsa de disciplina. Paienjenisul de linii de pe munte este un indiciu al melancoliei si al incapacitatii de a aprecia bucuriile vietii.

MUNTELE SOARELUI

Este cel de la baza degetului inelar. Daca este de dimensiuni moderate, persoana respectiva este talentata si are gusturi artistice rafinate. Proeminent, indica setea de celebritate. La persoanele fara simtul frumosului, muntele Soarelui lipseste.

MUNTELE LUI MERCUR

Se gaseste la baza degetului mic. Daca este bine dezvoltat, persoana are capacitate intelectuale lingvistice deosebite; in plus, poseda simt comercial. Nediferentierea lui denota predispozitie pentru flecareala si inselaciune. Reteaua de linii pe acest munte indica faptul ca persoana nu inspira incredere sau este iresponsabila.

MUNTELE LUNII

Este situat la baza palmei, in dreapta muntelui Venus. Proeminent si bine conturat, el indica aptitudini creatoare si extrasenzoriale. Daca nu este prea dezvoltat, persoana respectiva este mai visatoare. Multe linii intortocheate – viata plina de iluzii. Reteaua de linii – mutari dese, nemultumire de sine. Liniile transversale inseamna calatorii.

MUNTELE MIC AL LUI MARTE

Se afla intre muntele lui Jupiter si cel al lui Venus.

MUNTELE MARE AL LUI MARTE

Este intre muntele lui Mercur si cel al Lunii. Protuberantele foarte bine conturate indica un spirit puternic, rabdator. Nedezvoltate – lipsa de control, nehotarare. Paienjenisul de linii denota capacitatea de a-ti face dusmani.

GEOMETRII PALPITANTE

Numeroase linii si liniute care strabat palma pot furniza si ele multe informatii despre viitor.

LINIA VIETII porneste de la muntele mic al lui Marte, ocolind muntele lui Venus. Linie subtire si curata – succes, sanatate buna. Profunda,  clar conturata, palida – neincredere in fortele proprii. Inelgala, intrerupta – probleme de sanatate, neputinta de a controla situatia. Liniutele care intersecteaza linia vietii reprezinta bolile. In functie de lungimea liniei, se prezice durata vietii. Daca linia se subtiaza inseamna ca viata persoanei respective se va stinge incet. Intreruperea brusca semnifica sfarsit neasteptat. Linia vietii dubla reprezinta un semn de protectie divina.

LINIA CAPULUI strabate palma de la muntele mic al lui Marte spre muntele Lunii. Dreapta, vizibila – semn de inteligenta. O linie scurta indica o minte prea putin flexibila. Lata, ea semnifica caracter emotional, impulsivitate. Dubla – capacitati intelectuale iesite din comun. Linia este indreptata in jos – vei cunoaste fericirea. Inegala, intortocheata – dualitate.

LINIA INIMII porneste de la muntele lui Mercur spre degetul aratator. Egala, clara, cu ramificatii, indica dragoste reciproca, atentie din partea sexului opus. Cu cat linia este mai lunga, cu atat sunt mai durabile sentimentele persoanei respective. Liniutele de la inceputul liniei inseamna multe aventuri in dragoste.

LINIA DESTINULUI strabate vertical centrul palmei. Cu cat este mai clara, cu atat va fi viata mai bogata in evenimente. Cu intreruperi – multe schimbari. Daca linia este foarte lunga, persoana respectiva este o fire independenta. Absenta liniei indica viata monotona.

LINIA SANATATII merge vertical de la muntele Lunii spre muntele Soarelui. Dreapta si clara, indica o memorie buna si o mare rezistenta. Absenta ei este tot semnul organismelor puternice. Insa meandrele de orice fel inseamna boli.

LINIA ARTELOR – din centrul palmei spre muntele Soarelui. Cu cat este mai lunga, cu atat persoana respectiva poseda un simt al frumosului mai dezvoltat. Pentru cei care au legatura cu arata, ea promite celebritate. Fragmentata in cateva parti, nu sunt prea multe sanse sa-ti dezvolti talentele.

INELUL LUI VENUS este un semicerc situat sub muntele Soarelui si al lui Saturn. Clar conturat, el indica senzualitate, atractie spre placeri. Divizat in mai multe fragmente – emotivitate. Format din linii paralele – inclinatie spre excese. Lipsa inelului indica ca persoana respectiva nu acorda prea mare importanta iubirii.

LINIILE CASATORIEI. Pe muchia palmei, la baza degetului mic, exista mai multe liniute orizontale – sunt liniile casatoriei. Una sau doua arata ca persoana respectiva este capabila sa aiba o relatie armonioasa. Linii multe sau intrerupte – sansele unei casnicii fericite sunt destul de mici.

ROZETTA este alcatuita din unul sau mai multe inele care inconjoara articulatia pumnului. “Bratara” subtire este semn de sanatate subreda. Doua linii neregulate – multe schimbari in viata. Doua sa trei linii clare – te asteapta o viata lunga si fericita.