Acatiste, liturghii, părticele, sărindare sunt numai câteva dintre slujbele pe care le plătesc credincioșii la început de an. Și nu întotdeauna cu scopul de a face bine.
Un credincios adevărat nu ține cont de superstiții și își iubește aproapele, dorindu-le bine chiar și dușmanilor. Însă, în timp, superstițiile au invadat și spațiul religios. Iar rugăciunile plătite s-au transformat în cereri monstruoase ale așa-zișilor credincioși. De parcă Dumnezeu nu ar avea altceva de făcut decât să distrugă, nominal, liste întregi de oameni care nu intră în cercul de simpatie al unora. Totuși, există aceste slujbe menite să ne sporească încrederea, să ne ofere confort și sprijin spiritual în rezolvarea problemelor, în chestiuni legate de sănătate. Iată care sunt acestea și cum se fac.
ACATISTELE DEPIND DE CREDINȚĂ
Termenul “acatist” vine din limba slavonă sau greaca modernă și are două sensuri. Unul înseamnă slujbă bisericească cu rugăciuni în cinstea lui Iisus Hristos, a Fecioarei Maria sau a unor sfinți. Celălalt sens este reprezentat de lista cu numele unor personae vii, care se dă preotului pentru ca acesta să facă rugăciuni pentru ele. În mod absolut greșit unii înțeleg prin “acatist” o slujbă de blestem. Să dai acatiste înseamnă să-i ceri preotului să se roage pentru binele celor trecuți pe listă, nicidecum pentru moartea, distrugerea acestora sau a căsniciilor lor. Pentru citirea acatistelor, plata constă în tămâie, vin, untdelemn și prescură. În timpul citirii de către preot, se stă în genunchi, cu fața la icoane. Numele celor trecuți pe listă vor fi cele primite la botez, fără prescurtări, porecle sau nume de alint.
CELE 40 DE LITURGHII
Dintre toate slujbele, cea mai folositoare și mai puternică este Sfânta Liturghie. Aceasta reprezintă jertfa și răscumpărarea întregii lumi. În ritul ortodox, sunt cele mai importante slujbe pentru vii și morti, urmate de sărindare și acatiste. Dar liturghiile nu se pot da pentru orcine. Dacă cel pentru care vrei să te rogi nu e credincios practicant, e mare păcat să fie trecut la Liturghie, la fel ca și cei care trăiesc în păcat, necununați. Nu trebuie confundate aceste slujbe cu sărindarul, rânduiala de pomenire a morților sau a viilor, la patruzeci de Sfinte Liturghii în șir.
PĂRTICELELE SUNT PENTRU BINE
La Liturghiile săvârșite duminica, în sărbători, preotul va pomeni la patruzeci la Proscomidii, pomelnicul de sărindar, scoțând miridele respective, pentru vii și pentru adormiți. Acestui ritual oamenii îi spun “scosul părticelelor”. Și acesta este greșit interpretat drept util în a face rău. Preoții spun că o părticică pusă în potir este ca o rază de soare, putând să reprezinte milioane de suflete. Și este mare păcat pentru preoți să le dea credincioșilor părticelele acasă.