La întâlnirea cu Fidel Castro din mai 1972, Ceauşescu a încercat să-l convingă pe omologul cubanez să vândă României nichel la tarif preferenţial. Însă liderul revoluţiei de la Havana nu avea dispoziţie pentru afaceri, venind la Bucureşti ca să-i „înfiereze“ pe „imperialiştii“ americani.
„El Lider Maximo“ Fidel Castro, prim-secretar al partidului comunist cubanez, se afla într-un turneu mondial. A profitat de ocazie pentru a-l cunoaşte îndeaproape pe tovarăşul său român. Ceauşescu şi Castro au avut trei întâlniri oficiale, pe 26, 27 şi 29 mai. Ziua de 28 mai a fost rezervată unei vizite la Ploieşti, ocazie pentru liderul cubanez să cunoască realizările socialismului românesc.
Ceauşescu i-a invitat la discuţii pe miniştrii din domeniul economic deoarece avea de gând să-i propună lui Castro proiecte de cooperare în domeniul industrial şi comercial. Liderul român pusese ochii pe rezervele de nichel ale Cubei, dorind înfiinţarea unei turnatorii printr-o societate mixtă. Castro nu s-a arătat prea încrezător în proiectele lui Ceauşescu, considerând spaţiul imens dintre cele două ţări o piedică în calea colaborării.
Prietenia dintre Nicolae Ceauşescu şi liderul cubanez Fidel Castro nu a fost deloc ieftină. În anul 1973, când liderul comunist român şi-a început turnelul în America de Sud, s-a pregătit cu daruri de aproximativ 15.000 de lei vechi pentru amicii lui cubanezi.
4.500 de lei a valorat doar un covor pe care Ceauşescu i l-a dat în dar lui Fidel Castro.În urmă cu 40 de ani, 50.000 de locuitori din Havana i-au întâmpinat pe Elena şi Nicolae Ceauşescu care au pornit atunci un turneu diplomatic în America de Sud.
După ce au ajuns la reşedinţa unde erau cazaţi, Nicolae Ceauşescu a deschis cadourile pentru tovarăşii comunişti. Contabilii comunişti au raportat totalul cadourilor: 9.800 de lei.
Printre atenţiile oferite lui Fidel Castro s-au numărat un serviciu de porţelan “Brâncovenesc” pentru 12 persoane în valoare de 1.500 de lei şi un covor cu motive naţionale care a costat nu mai puţin de 4.500 de lei.
Castro, spionat pas cu pas la Bucureşti
Cu toate că discuţiile oficiale au fost deosebit de cordiale, Ceauşescu nu s-a putut abţine să-şi spioneze prietenul sud-american. La reşedinţa de protocol a lui Castro a fost instalată tehnică operativă, Ceauşescu primind zilnic note privind remarcile liderului cubanez la adresa României şi a secretarului general al PCR. Probabil şi Fidel Castro proceda asemenea în ţara sa, deoarece din discuţiile interceptate s-au cules numai politeţuri. Într-o convorbire cu medicul său, Castro l-a prezentat pe Ceauşescu a fi un „om de acţiune, sincer şi dinamic“. Omologul român îi lăsase impresia că stăpânea bine problemele politice şi economice, fiind şi o gazdă primitoare deoarece îşi asculta interlocutorii foarte atent. Liderul cubanez i-a mai spus medicului că se odihnise instantaneu după aterizarea în România, cu toate că venea dintr-un turneu solicitant. L-a ajutat căldura oamenilor şi a tovarăşilor români. Castro se simţea ca acasă deoarece înţelegea multe cuvinte din limba locală.
Sursa: vocea.biz