Altoirea este o operație prin care se îmbină în mod artificial fie două plante întregi, fie o porțiune de plantă (ramură ori mugure) cu o plantă întreagă, fie numai două porțiuni de plantă, cu scopul de a “se suda”, de a concrește și de a conviețui timp îndelungat. Planta sau partea din plantă care va forma suportul și rădăcinile se numește portaltoi, iar porțiunea de plantă care va forma tulpina și ramificațiile se numește altoi.
Portaltoiul, prin rădăcinile sale, absoarbe apa din sol și substanțele hrănitoare „sevă brută”, iar altoiul sintetizează, adică transformă prin fotosinteză, aceste substanțe în „sevă elaborată”, care este folosită atât de către altoi, cât și de către portaltoi pentru creștere și dezoltare. De obicei, în momentul altoirii, portaltoiul este o plantă cu rădăcini, iar altoiul este o porțiune de ramură anuală sau un mugure, care urmează să fie înmulțită.
Se întâlnesc și cazuri când atât altoiul, cât și portaltoiul sunt două plante întregi, amândouă cu rădăcini, cazul altoirilor prin apropiere. Acestea, mai întâi, se altoiesc și numai după ce s-au sudat și au concrescut în zona de altoire, se face separarea altoiului de planta mamă și se suprima și partea superioară a portaltoiului. În felul acesta, altoiul își continuă viața pe baza substanțelor primite de la portaltoi.
Se mai practică altoiri și pe portaltoi lipsiți de rădăcini (pe butași neînrădăcinați). În acest caz, atât altoiul cât și portaltoiul sunt două porțiuni de plantă neînrădăcinate, urmând să se pună la înrădăcinare după altoire (cazul altoirii viței-de-vie la masă).
Altoirea se efectuează, fie când portaltoiul este tânăr și de dimensiuni reduse, fie mai târziu, când are trunchiul gros și coroana formată.
Portaltoiul poate fi deci reprezentat numai prin partea care se află în sol, adică prin rădăcină plus zona coletului (zona care face legătura între partea subterană și cea aeriană). Acesta este cazul când portaltoiul este tânăr, în stadiul de puiet, la vârsta de 1-2 ani. În acest caz, toată partea aeriană a pomului, adică trunchiul și coroana cu ramurile sale, provin din creșterea altoiului.
În alte cazuri, portaltoiul poate fi reprezentat, pe lângă rădăcină și printr-o porțiune de trunchi (cazul altoirii unor specii de cais, cireș etc.) la înălțimea de 1-1,2 m, pentru a preveni formarea plăgilor datorate gerului. De asemenea, cazul altoirii duzilor și ulmilor plângători.
Alteori, portaltoiul este format din rădăcini, trunchi și ramurile principale de schelet (șarpante), cum este cazul altoirii pomilor maturi cu păstrarea scheletului coroanei. În aceste situații, numai prelungirile șerpantelor și ramificațiile de ordinul doi, trei etc. sunt reprezentate prin altoi.
Portaltoiul poate aparține aceleiași specii ca altoiul (de exemplu se poate altoi cais franc sau piersic pe piersic franc). În numeroase cazuri, însă, portaltoiul poate fi din altă specie, de exemplu gutuiul pentru păr ori migdalul și corcodușul pentru piersic etc. Prin utilizarea mai multor portaltoi pentru aceeași specie de altoi se poate lărgi mult aria de cultură. De exemplu, prin utilizarea de portaltoi adecvați solurilor mai umede sau cu apa freatică mai la suprafață ori pentru soluri mai bogate în calciu activ etc.
Altoiul, spre deosebire de portaltoi, care poate avea orice vârstă, în momentul executării altoirii trebuie să fie constituit numai dintr-o porțiune de ramură tânără de un an sau dintr-un lăstar cu muguri complet dezvoltați. Aceste ramuri trebuie, însă, să fie prelevați din pomi maturi ale căror fructe se cunosc. Nu se folosesc pentru altoire ramuri de doi sau mai multi ani și nici muguri dorminzi de la bază ori cei incomplet formați din vârfurile crude ale ramurilor și lăstarilor.
SCHIMBĂRILE PRODUSE LA PLANTELE ALTOITE
Cei doi parteneri folosiți la altoire se influențează reciproc într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcție de vârsta lor în momentul altoirii. Influența reciprocă este mai profundă (până la modificări ereditare) numai în rare cazuri și anume când ambii parteneri (altoiul și portaltoiul) sunt foarte tineri din punct de vedere stadial. În practică, însă, influența este de natură fiziologică și se observă numai cât timp cei doi parteneri conviețuiesc. Această influență se manifestă asupra dimensiunilor de creștere ale pomului altoit și asupra mărimii, culorii fructelor, a duratei de păstrare etc. De exemplu, dacă se altoiește soiul de măr Ionathan pe portaltoii M9, M27, M26, se obțin pomi de talie mică, care se stabilizează la înălțimea și diametrul de 2-3 metri. Același soi Ionathan altoit, însă, pe măr sălbatic, pe măr franc și pe alți portaltoi viguroși, ca M11, M25, M109 etc., se obțin pomi de talie mare cu înălțimea și diametrul coroanei de peste 6-10 metri. Același soi altoit pe portaltoi cu vigoare mică fructifică mai repede după altoire și dă fructe mai mari și mai colorate, decât în cazul altoirii pe portaltoi viguroși. Durata de viață a pomilor altoiți pe portaltoi pitici este mai scurtă (25-30 ani) decât în cazul altoirii pe portaltoi viguroși (40-100 de ani).
Aceste particularități se păstrează numai cât timp altoiul conviețuiește cu portaltoiul. Fiecare partener își păstrează caracterele sale. Dacă, de exemplu, se ia un altoi de Ionathan din pomul altoit pe portaltoiul pitic (M9) și se altoiește pe măr sălbatic, altoiul, în continuare, formează pomi de talie mare, cu fructe ceva mai mici. Deci, influența dintre altoi și portaltoi nu este ereditară. Atât pomul altoit cât și portaltoiul își conservă caracterele ereditare, iar după despărțire dau descendenți fideli ca și înainte de altoire, soiul păstrându-și caracterele esențiale inițiale, ca: epocă de coacere, forma fructelor, culoare, gustul, aroma.
CITESTE SI: IMPORTANTA ALTOIRII POMILOR
