Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

Călin Popescu Tăriceanu a găsit SOLUTIA pentru a păstra medicii în ţară

in Politic de

Deși salariile personalului sanitar reprezintă în continuare o problemă spinoasă, Călin Popescu Tăriceanu, propunerea ALDE pentru funcția de viitor premier, este de părere că numai prin acordarea de lefuri mai mari poate fi rezolvată problema stabilizării personalului medical în ţară

Aflat în campanie electorală, Tăriceanu a efectuat o vizită la Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari, al cărui ambulatoriu a fost modernizat prin fonduri europene.

„Am înţeles că dotarea şi realizarea modernizării a fost făcută cu fonduri europene, e un bun exemplu de mod în care se pot utiliza eficient banii europeni pentru ridicarea nivelului serviciilor de sănătate. Cred că la noi problema serviciilor de sănătate este una extrem de serioasă, dar avem dovada că acolo unde autorităţile locale într-adevăr doresc să lucreze spre binele cetăţenilor şi al comunităţii, iată ce se poate face. Este o unitate spitalicească care este la un nivel foarte bun, dotată cum trebuie, dar sigur că noi trebuie să înţelegem că nu aceasta este singura problemă care trebuie rezolvată. Ceea ce cred că trebuie rezolvat este să reuşim să stabilizăm personalul medical în ţară printr-o salarizare care să fie mai mare decât cea din prezent, pentru că altfel nu vom face decât să ne plângem şi peste un an, şi peste doi, şi peste trei, că mulţi dintre medici şi cadrele medicale emigrează şi nu avem cu cine să asigurăm sănătatea populaţiei”, a declarat copreşedintele ALDE, citat de Agerpres.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat Ordonanța 20/2016 cu amendamentele aduse la comisiile de specialitate, care prevăd majorări salariale în Educație și Sănătate în medie cu 15%, deputații modificând în acest sens o ordonanță de urgență emisă de Guvernul Cioloș în luna iunie. Guvernul s-a opus acestor majorări, atrăgând atenția că vor avea un impact bugetar de 4,85 miliarde de lei. PSD susține, însă, că impactul bugetar ar fi de doar 1,6 miliarde de lei.

Deputații din Comisiile de buget și de muncă au aprobat un amendament referitor la sistemul sanitar, care prevede că, începând cu 1 decembrie 2016, sporurile și alte drepturi salariale specifice activității se vor calcula prin raportare la salariul de bază, și nu la cel din 2009.

Călin Popescu Tăriceanu este propunerea ALDE pentru funcția de premier.

PSD, cu care ALDE va face alianță, cel mai probabil după alegeri, promite în programul de guvernare în domeniul sănătăţii salarii pentru medici din 2018 care pornesc de la 1.200 de euro brut pentru un medic rezident debutant până la 3.600 de euro brut pentru un medic primar gradul V ce lucrează în sistemul de urgenţă.

Printre promisiuni se mai numără dublarea salariilor de la 1 ianuarie 2018 pentru asistenţi medicali, 2.150 lei salariul minim brut pentru infirmieri şi asistenţi sociali, 2.250 lei salariul minim brut pentru angajaţi cu studii medii de asistenţă socială şi 2.500 lei salariul minim brut pentru angajaţi cu studii superioare de asistenţă socială.

Sursa: jurnalistii.ro

Ultimile din

Mergi la SUS