Boris Kipriyanovich are 12 ani și s-a născut în Rusia. El a ajuns în atenția publicului în anul 2004 după ce ziarul „Pravda” a publicat un articol despre el.
Băiatul spune că are de îndeplinit o misiune pe Terra, alături de alți copii supradotați ca și el, numiți „copiii indigo” și că a trăit pe Marte.
Boris a fost observat de mic de mama lui care spunea că atunci când acesta era mic, nu plângea aproape niciodată și că a rostit primul cuvânt când avea doar patru luni, apoi a început să rostească fraze, iar când a împlinit un an, băiatul putea să citească orice.
La vârsta de trei ani, copilul a început să vorbească despre univers.
„El putea numi toate planetele sistemului solar, chiar și sateliții lor, nume și număr de galaxii” a povestit mama lui Boris. Cu toate că era speriată și se gândea că băiețelul și-a pierdut mințile, mama s-a decis să verifice dacă ceea ce spunea fiul ei există cu adevărat. „Luând câteva cărți de astronomie, femeia a fost șocată să afle că băiatul știa foarte multe despre această știintă”.
La 5 ani, băiatul a început să vorbească despre o planetă care se numea Proserpina, care ar fi dispărut cu sute de mii de ani sau poate chiar cu milioane de ani în urmă. Boris a povestit că Proserpina a fost lovită și că s-a sfărâmat în bucătele, iar locuitorii ei au reușit să se teleporteze în a cincea dimensiune, descrisă ca o „lume paralelă”.
Boris știa totul despre viața pe Marte, despre locuitorii acestei planete și despre zborurile lor spre Terra. Băiatul povestea despre orașele megalitice ale civilizației marțiene, navele spațiale ale marțienilor și zborurile lor către diverse planete.
Copilul vorbea și despre civilizația lemuriană, despre care știa multe detalii, deoarece se întâmplase să coboare acolo, de pe Marte.
Când a ajuns la grădiniță, profesorii au observat că băiatul avea o inteligentă sclipitoare, competențe lingvistice și o memorie unică.
La vârsta de noi ani, Boris a început să deseneze și a învățat să picteze.
Crescând, Boris și-a dezvoltat o mulțime de abilități speciale și astfel a atras atenția cercetătorilor ruși.
Aura băiatului este una neobișnuit de puternică. Ea a fost examinată de specialiștii de la Institutul de Magnetism al Pământului și Unde Radio al Academiei Ruse de Științe.
Atât cercetătorii cât și astronomii au concluzionat că limbajul și termenii științifici pe care îi folosește Boris sunt utilizați doar de specialiști și au fost de acord că ar fi fost imposibil ca băiatul să fabrice poveștile lui incredibile despre alte civilizații care se află în Univers.
Medicii care au studiat băiatul au fost de acord că acesta prezintă abilități speciale.
Ce credeți despre Boris? Este un marțian sau este doar un baiat supradotat?
(Foto: Entertales)