Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

BIETUL TRIC, de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti

in Educational de

BIETUL TRIC

de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti

Să ştii ca o sa mă întorc iar cu mana goala, ca ieri, ca alaltăieri, fară un sitar …Si ce frumos stă, bietul Tric!… De la zece paşi ii simte. Se taraste pe brânci, tinandu-si răsuflarea, si abia calcă de grija ca nu cumva sa fosneasca iarba, iar când a ajuns la patru paşi de sitar, sta nemişcat, parca e turnat de bronz, asteptand sa mă apropii. Dar frunza e prea deasa. N-a dat inca o bruma s-o rărească, si sitarii sireti zboară fara a se înalta deasupra lăstarului. Le aud fâlfâitul, dar nu-i vad. Douăzeci mi-au zburat aşa alaltăieri, tot atatia ieri si n-am apucat sa trag intr-unul. Câinele o sa se enerveze si iar o sa mă necăjească dând buzna peste ei ca ieri. Mai bine ar fi sa aştept sa dea o bruma.

Dar patima nu vrea sa ştie de povetile mintii; mă împinge, mă biciuieşte, mă imbranceste. Mi-am isprăvit treburile, îmi fac socotelile. Abia sunt doua după-amiaza. Cu brişca, in câteva minute sunt la pădure si am până deseară patru ceasuri înaintea mea. Si ca sa-mi zadarniceasca orice şovăire, Tric se gudura pe lângă mine, mă bate cu coada si mă întreabă cu o privire mai elocventa decât vorba: “Mergem, nu e aşa? mergem?”… A! dar azi am cu ce sa-i domolesc enervarea. Biciul, pe care nu-l mai iau de un an încoace, azi îl iau si, ca sa ştie domnul Tric ce o sa însemne când i-oi striga “biciul!”, ii strig: “biciul!” si-i trag si o straşnica lovitura. El tace sub arsura care i-a încolăcit trupul si se culca ruşinat la picioarele mele in brişca…

Am ajuns. A dat azi-noapte o bura de ploaie… Trebuie sa fi picat sitari mulţi… In adevăr, abia după cativa paşi din şosea Tric îşi schimba mersul, se târăste, stă… Mă apropii… El ridica niţel capul si se uita in ochii mei, parca ar vrea să-mi spuie ceva. M-aţiu gata si-mi încordez privirea, sa pot zări sitarul prin frunze… Câinele sta nemişcat. Peste o clipa aud lămurit palpairea unui zbor, dar nu vad nimic. La al doilea sitar aceeaşi privire a câinelui, aceeaşi privire in ochii mei si acelaşi zgomot al zborului unei pasări care nu se vede si care isi bate joc de noi. Tric s-a enervat. Acum caută in galop. “Încet!” strig eu — “încet, n-auzi? Uite biciul!” Dar patima striga pe dinăuntru-i mai tare decât mine. Iată-l la de paşi… Sta o clipa si se năpusteşte ca un nebun… Sitarul, speriat, zboară ridicându-se o clipă deasupra lăstarului. N-am putut trage… Tric sta in loc, uitându-se in ochii mei mirat. Privirea lui înseamnă lămurit: “Nu l-ai văzut?” Apoi o porneşte iar in galop.

Strigatele mele nu-l mai pot stăpâni… Trebuie sa-l prind numaidecât si sa-i trag o bătaie… Dar sta…

M-apropii; iar când sunt la câţiva paşi de dânsul, o porneşte spre stânga, părăsind urma… “Vin’ aici! n-auzi!” strig eu. Dar nu mă asculta… “Biciul, Tric!” răcnesc din toate puterile. In acelaşi moment, speriat de strigatul meu, sitarul — fără sa-l pot vedea — zboară din locul unde stase câinele… Vasăzică, si-a pierdut mirosul, îmi zic eu… Îl chem, prefăcându-mi glasul a mângâiere si, când vine, îl apuc de zgarda si, desprinzând biciul de la geanta, încep sa-l bat… El tace sub ploaia de lovituri. Abia la a cincea începe sa chelălăie plângător… “Ce-ai făcut, ticălosule?!…” După încă o lovitura ii dau drumul… El se scutura, parca ar vrea sa lepede de pe dansul cingătoarea de jăratic care-l arde si începe iar sa caute cu ardoare… Aci e lăstarul mai rar… pot sa-l urmăresc cu ochii… Se opreşte… Grăbesc pasul. In vremea aceasta, Tric, încetişor, face un înconjur si iar sta, de asta data cu faţa către mine; iar când parcă socoteşte ca m-am apropiat îndeajuns, face repede doi paşi înainte… Sitarul, prins la mijloc, intre Tric si mine, se ridica acum drept in sus… Trag, îl ucid; si Tric, triumfător, îl aduce pana la picior… Stau jos, ii cuprind capul cu mâinile amândouă si, uitându-mă in ochii lui frumoşi, îl mângâi peste urechile dulci la pipăit ca mătasea… îl mângâi numai pe cap …pe trup nu… o, nu! ca poate dor încă nedreptele mele lovituri. Ca abia acum cu mintea mea de om pricep judecata lui de câine…

Abia acum înţeleg îndemnul privirii lui de adineauri pe când sta: “Treci dincolo, eu mă ştiu aici…” Abia acum înţeleg rostul năpustirii lui… Vroia sa zăpăcească sitarul, să-l facă sa se ridice mai sus decât îl povăţuia instinctul lui de conservare… Si pentru dovada strălucita de înţelepciune pe care vroia sa mi-o dea, părăsind locul unde încremenise o clipă şi încercând să înconjure sitarul, l-am bătut… l-am bătut… Mi-e ruşine si mă simt umilit înaintea acestei priviri in care străluceşte numai bucuria izbândei si in care nu e nici umbra unei duşmănii pentru o chinuire nemeritată…

Iartă-mă, Tric, iartă-mă…


Ultimile din

Mergi la SUS