„Autotrofii”, organismele capabile să transforme energia solară în hrană! În lume există peste 3000 de oameni care trăiesc fără mâncare și fără apă.

in Curiozitati de

În lume există peste 3000 de oameni care trăiesc fără mâncare și fără apă. Ei sunt numiți „autotrofi”, un termen care reprezintă organismele capabile să transforme energia solară în hrană, prin fotosinteză.

Dieta cu energie solară este un proces pe care acești oameni îl adoptă treptat. Primul pas este privirea soarelui dimineața, atunci când răsare, iar această ședință de privire a soarelui se mărește treptat. Când se ajunge la 15 minute de privit, pofta de mâncare se diminuează, iar la 30 minute creierul dezvoltă o capacitate de stocare a energiei solare, care va fi transformată în energia necesară activităților umane.

Modul de viață al oamenilor autotrofi îi lasă pe oamenii de știință uluiți, nefiind în stare să explice acest fenomen. Unul din aspectele pe care aceștia nu-l înțeleg este prezența unei cantități suficiente a vitaminei B12, vitamina absolut necesară organismului uman, în corpul autotrofilor, deși acesta se regăsește doar în hrana de origine animală.

Unul din cele mai incredibile cazuri din cadrul oamenilor autotrofi îl reprezintă indianul Prahlad Jani, care are 83 ani și a renunțat la hrana solidă și lichidă de la vârsta de 8 ani. De atunci duce o viață de ascet, rugându-se și meditând zilnic. Este adept al zeiței Amba și declară că este hrănit cu apă divină printr-o gaură din bolta peșterii unde trăiește. Jani a fost studiat timp de 15 zile de o echipă formată din 30 medici specialiști, care i-au monitorizat funcțiile vitale la spitalul Sterlin din Ahmedabad.

Cercetătorii i-au interzis indianului chiar să facă baie, spunând că apa hidratează corpul prin piele. Indianul i-a șocat pe medicii care îl monitorizau. Eși nu a consmat nimic, funcțiile organelor interne nu i s-au modificat și nu a manifestat nici o afecțiune. Un alt fapt inexplicabil: urina i s-a format în vezica, însă ulterior era absorbită de pereții vezicii.

„Fenomenul HRM”

Hira Ratan Maneck, in varsta de 67 de ani, este tot din India. Este inginer si a renuntat la mancare in mod deliberat, in urma cu opt ani, vrand sa demonstreze ca organismul uman are mai mult de suferit prin consumul de mancare solida, decat prin nealimentare. Ratan se hraneste cu apa, sucuri si energie solara.

Invitat de specialistii NASA pentru un studiu, a trait doar cu apa si absorbtie de energie solara, pe toata durata supravegherii, timp de 130 de zile. Nestiind cum sa denumeasca procesul prin care supravietuia, specialistii NASA l-au numit „fenomenul HRM”, de la initialele subiectului.
Ratan a incetat sa consume hrana solida dupa un pelerinaj in Himalaia. „In fiecare dimineata, statea la soarele ce rasarea, cate o ora, fara sa clipeasca”, spune sotia sa, Vimla. „Acesta era meniul principal. Ocazional, mai consuma cate o cafea, ceai sau alte lichide”. Ratan crede ca aceasta metoda reda corpului abilitatea naturala de a trai, fara sa fie ingreunat de toxinele generate de hrana solida. „Si creierul se simte mai bine astfel hranit”, spune Ratan. „Este o metoda straveche, practicata de ascetii Hindu si Jina. Este chiar demonstrabila stiintific”.

Mic dejun cu soare

Ceea ce s-a si facut. In urma unor cercetari efectuate de „British Royal Medical Institution”, s-a constatat ca, intr-adevar, energia solara este ideala pentru viata. In prezent, se face o publicitate negativa Soarelui, din cauza exploziilor solare, care afecteaza tehnologia, in primul rand. Dar, din punct de vedere al vietuitoarelor, mult mai multe efecte negative sunt cauzate de lipsa expunerii la soare. Dimineata, la rasarit, soarele este o adevarata hrana energetica. „Consumand legumele care sunt dependente de energia solara, ca sa se dezvolte, oamenii traiesc, practic, dintr-o sursa indirecta de energie solara”, este de parere Ratan

„Noi ne hranim cu ceea ce a fost deja procesat de plante. Trebuie sa reinvatam sa absorbim energie solara din sursa directa”. Metoda lui Ratan de a „gati” energia solara e simpla: incepi prin a privi cateva secunde la soarele care rasare dimineata; treptat, se prelungeste sedinta pana la 30 de minute. Cand se ajunge la 15 minute de privit soarele diminetii, deja se diminueaza necesitatea de a manca. La 30 de minute, creierul dezvolta capacitatea de a stoca energia solara si de a o transforma in energia necesara activitatilor umane. O plimbare de 40 de minute, cu picioarele goale in soarele diminetii, incarca „bateriile” umane si inlatura orice afectiune psiho-somatica. Cel mai important, spun ascetii indieni, este faptul ca se formeaza in jurul trupului o coroana de energie, care alimenteaza organismul toata ziua. Cu cat aceasta coroana este mai puternica, riscul de imbolnavire scade, pana la a fi eliminat definitiv.

Organismul uman este dotat ca si plantele

In conditii de experiment similare, la unii subiecti s-a constatat o scadere dramatica a nivelului de zahar in sange, pana la limita de risc letal maxim, dar ascetii nu prezentau nici un simptom. Ratan nu a mancat si a baut doar apa fiarta, in timpul zilei, pe durata experimentului, ce a durat 200 de zile, dar, in viata de zi cu zi, consuma noua tipuri de lichide, pe langa sedintele solare.

Un grup de calugari jainisti, care fac parte din Societatea Energiei Solare, s-au supus testarilor medicilor pentru a demonstra ca postul ascetic regleaza tensiunea, pulsul, sistemul urinar, sistemul digestiv, sistemul circulator, practic, toate functiile organismului si ale creierului in special. Medicii se straduiesc acum sa dezvolte o strategie de vindecare a anumitor boli prin post, o metoda practicata de animale, care cand se imbolnavesc renunta la mancare si reduc consumul de energie, dormitand tot timpul.

Un studiu de nutritie destul de recent arata ca vitamina B12, absolut necesara organismului uman, se regaseste doar in hrana de origine animala, deci vegetarienii n-ar putea sa supravietuiasca doar cu legume. Si totusi, in organismul autotrofilor se gaseste, inexplicabil, o cantitate suficienta de B12. Continuand cercetarile, s-a descoperit ca in intestinul uman exista o bacterie care genereaza componentele vitaminei B12. Un alt studiu a aratat ca intestinul uman este capabil sa produca o bacterie ce intra in compozitia aminoacizilor, deci omul este dotat cu o microflora capabila sa-l intretina, fara aport din afara. Pana la urma, mitologiile care vorbesc despre cei dintai oameni, ce nu consumau hrana solida, se vor dovedi a fi fost adevaruri demult uitate.A renuntat la pizza pentru… nimic

Dar nu numai indienii, practicanti ai unor culte diverse, pot deveni autotrofi.

Doctorul Michael Werner, din Brunswick, specialist in chimia cancerului, traieste de patru ani doar cu hrana solara. Werner are 60 de ani, alearga in fiecare dimineata peste trei kilometri, apoi ia micul dejun cu sotia sa, Angelica. Ea mananca destul de consistent, el bea doar o ceasca de cafea. La serviciu, are un program incarcat, dar tot isi face timp si pentru o partida de tenis, sportul lui preferat. Dupa ce se intoarce acasa, cei trei copii, fiecare cu problemele lui, il tin ocupat. Viata lor pare absolut normala.

Trimite prietenilor