Press "Enter" to skip to content

Atenție se ating praguri record de temperatură! Peste 42 de grade la umbră. Vremea pentru perioada 12-18 august, dar și prognoza pentru următoarele 2 săptămâni

Vremea pentru săptămâna 12 – 18 august 2019 publicată de ANM. Canicula continuă până miercuri, arsița va urca mercurul termometrelor chiar și la 42 de grade.

Prognoza meteo pentru perioada 12 – 18 august 2019 – Iată cum va fi vremea

Abia spre joi putem spera la câțiva stropi de ploaie sau la o răcire ușoară a vremii, dar nu vă faceți mari speranțe pentru că harta meteo este instabilă. Iată vremea completă de luni până duminică.

Vremea Banat

În Banat, prognoza meteo anunță că săptămâna începe cu temperaturi caniculare, dar se termină cu unele normale pentru această perioadă. Așadar, luni se vor înregistra 35 de grade Celsus, ca mai apoi acestea să scadă până la 30 de grade Celsius. Meteorologii anunță că vor fi intervale de timp cu averse, cu o probabilitate mai mare în zilele de după data de 13 august.

Vremea Crișana

După răcirea din săptămâna precedentă, prognoza meteo anunță temperaturi în creștere iar media maximelor va reuși să atingă din nou 34 de grade, luni, 12 august. Va urma un proces de răcorire a vremii, iar în ultimele 3 zile de prognoză, media maximelor termice nu va mai depăși 28 de grade. Ploile și-ar putea face apariția și în Crișana, tot începând cu data de 13 august.

Vremea Transilvania

Săptămâna începe în forță și în Transilvania, unde se vor înregistra 33 de grade Celsius, ca mai apoi acestea să coboare treptat până la 28 de grade Celsius. Ploile ar putea uda teritoriul tot după data de 13 august.

Vremea Maramureș

Vremea se va răci treptat, iar în ultimele zile media va fi de aproximativ 26 de grade.Vor fi intervale de timp cu averse, cu o probabilitate mai mare după data de 13 august.

Vremea Moldova

Locuitorii din zona Moldovei se vor bucura de temperaturi ridicate, la începutul perioadei prognozate, care vor ajunge la 33 de grade Celsius. Bremea se răcește apoi, ajungând spre finalul săptămânii până la 28 de grade Celsius.  Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi mai mare la sfârșitul intervalului.

Vremea Dobrogea

În Dobrogea, vremea se anunță una frumoasă, cu temperaturi care vor oscila între 28 și 30 de grade Celsius. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi mai mare după data de 15 august.

Vremea Muntenia

La începutul săptămânii se vor înregistra maxime, în medie, de 34…35 de grade și minime de 17…18 grade. Până la sfârșitul intervalului, temperatura aerului va avea tendința de scădere spre medii regionale ale maximelor de 31 de grade și ale minimelor, de 16…17 grade. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi mai mare în jurul după data de 14 august.

Vremea Oltenia

Și în Oltenia vremea se va răcori treptat. În prima parte a erioadei se vor înregistra 32 de grade Celsius, însă temperaturile vor scădea treptat până la 28 de grade Celsius. Vor fi intervale de timp cu manifestări de instabilitate, cu o probabilitate mai mare după data de 14 august.

Vremea la munte

Meteorologii anunță ploi la munte! În general, media valorilor termice maxime va avea variații între 18 și 23 grade, iar a minimelor între 8 și 13 grade. Vor fi intervale cu averse aproape în fiecare zi, dar mai frecvente după data de 13 august.

Prognoza meteo pentru următoarele 2 săptămâni

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR

ÎN INTERVALUL 05 AUGUST – 18 AUGUST 2019

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

Vremea se va încălzi treptat până în data de 8 august, când va fi caniculă, iar media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 35 de grade. Vineri, 9 august, se va răci, în medie cu aproximativ 5 grade, apoi valorile termice vor crește din nou, astfel că luni, 12 august, se va atinge o medie de 35 de grade. Va urma o răcorire treptată, iar în ultimele zile de prognoză media temperaturilor maxime nu va mai depăși 30 de grade. Media minimelor termice va crește de la 13 grade în prima zi, până la 19 grade, în 8 și 9 august. În următoarele două zile se va răci, la o medie de 16 grade, iar până marți, 13 august, aceasta va reveni la 19 grade. În zilele care vor urma valorile termice minime vor scădea, iar în ultimele două zile vor fi în medie de 15 grade.

Vor fi intervale de timp cu averse, cu o probabilitate mai mare în zilele de 8 și 9 august, precum și după data de 13 august.

CRIŞANA

Media temperaturilor maxime va crește de la 27 de grade în prima zi, până la aproximativ 34 de grade joi, 8 august. În următoarea zi se va răci cu 6 grade, apoi se va încălzi din nou, iar media maximelor va reuși să atingă din nou 34 de grade, luni, 12 august. Va urma un proces de răcorire a vremii, iar în ultimele 3 zile de prognoză, media maximelor termice nu va mai depăși 28 de grade. Minimele termice vor avea un parcurs asemănător, vor crește până în 8 august, când media lor va fi de 19 grade, apoi vor scădea, astfel că în jurul datei de 11 august aceasta va fi de doar 15 grade. Ulterior, până la sfârșitul săptămânii, media minimelor termice va fi între 14 și 18 grade.

Trimite prietenilor
Creare Site Web by O24.RO