Informatii utile! Curiozitati si stiri din intreaga lume.

AȘA ÎȚI AJUȚI ADOLESCENTUL COMPLEXAT

in Educational de

Fata ta se plânge de coșuri invizibile sau vrea să slăbească, deși are un corp perfect. Băiatul tău nu vrea să iasă din casă ‘pentru că arată groaznic’ sau se chinuie din greu ‘să pună pe el niște mușchi’ și e foarte deprimat că nu reușește. Bun-venit in lumea parintilor de adolescenti!

Te uiți la el și vezi cum înflorește. Totuși, își găsește defecte si este nefericit de felul in care arata. Adolescentii sunt mereu nemulțumiți de corpul și de look-ul lor’, spun specialistii, fie că nu au hainele de firmă pe care și le doresc, fie au acnee sau au o greutate peste medie. Trebuie să știi că dedesuptul acestor nemulțumiri se află, de fapt, probleme emoționale: o imagine de sine deteriorată, un simț al propriei valori nedezvoltat, o stimă de sine scăzută.

CINE SUNT CEI MAI AFECTATI

Există tineri mai predispuși să fie nemulțumiți de felul în care arată. Sunt cei care:

Simt presiune din partea familiei, a prietenilor sau din partea mass-media de a intra într-un anume canon de frumusețe la care este greu să ajungi;

Arată diferit față de majoritatea, au o greutate diferită de cea văzută ca ideală de către majoritatea;

Sunt perfecționiști;

Se compară constant cu ceilalți și sunt foarte preocupați de felul în care sunt văzuți;
Au o stimă de sine scăzută;

Au simptome de depresie;

Aparțin unui grup care pune mare valoare pe un anumit tip de înfățișare.

ESTE O PERIOADA TRECATOARE

Explică-i adolescentului că este o perioadă trecătoare. Nu are sens să își facă prea multe griji. Cu cât este mai preocupat, cu atât se vor accentua mai mult trăirile negative pe care le are. În plus, ai putea face câteva lucruri mărunte, dar de maximă importanță pentru el. De exemplu, ajută-ți fata să-și găsească o coafură modernă și ușor de întreținut. Învaț-o să se epileze sau du-o la un salon. Dacă tânărul are coșuri sau exces ponderal din cauza unor probleme de sănătate, mergi cu el la endocrinolog, nutriționist, dermatolog etc. pentru a primi un tratament adecvat.

FII UN MODEL PENTRU EL

Contează foarte mult modelul tău. Dacă tu ești mulțumită de felul în care arăți, și copilului tău îi va fi mai ușor să aibă o imagine bună de sine. În plus, Introdu în viața de zi cu zi a familiei exerciții fizice și gătește sănătos (fără prea multe grăsimi și glucide). Adolescentul tău va învăța de la tine. Dar subliniază că faci aceste lucruri pentru a promova un stil de viață sănătos, chiar dacă unul dintre efecte va fi și că veți arăta toți mai bine. Apreciază-ți corpul pentru ceea ce este capabil să facă, nu doar pentru cum arată. Ajută-ți copilul să-și dezvolte și să aprecieze oamenii după alte calități importante, cum ar fi capacitatea de a-i ajuta pe ceilalți, inteligența, simțul umorului, empatia etc.

TRAIRI CARE IL CALESC

Învață-l să se concentreze pe lucrurile cu adevărat importante și că valoarea unui om nu stă în frumusețea exterioară. În altă ordine de idei, trebuie să treacă și prin aceste probleme. Nemulțumirile lui sunt trăiri emoționale care îl ‘călesc’ și îl ajută să aibă un prag mai înalt de toleranță la frustrare. Ca părinți, trebuie să înțelegem că nu putem rezolva chiar totul pentru copilul nostru. Uneori, este important să-l lăsăm să se confrunte cu astfel de ‘necazuri’ pentru a crește rezistent emoțional. Dacă adolescentul manifestă predispoziție depresivă, dă semne că nu-și poate gestiona sentimentele negative sau are gânduri suicidale, apelează cu încredere la un psihoterapeut. Dacă nu este unul accesibil în zona în care locuiți, vorbește cu consilierul școlar sau sună la Telefonul Copilului (116.111)

Ultimile din

Mergi la SUS